Cisco Romania Blog
Share

ThousandEyes: vizibilitate completă asupra rețelei interne, dar și în cloud


10/06/2021


Analiștii susțin că, în scurt timp, cloud-ul va deveni noul centru de date, iar Internetul – noua rețea enterprise. Sunt evoluții tehnologice confirmate de creșterea accelerată a pieței as-a-Service, însă cloud-ul vine nu doar cu beneficii, ci și cu o serie de provocări implicite.

De exemplu, creșterea adopției modelului SaaS creează o dependență tot mai mare a organizațiilor de servicii și infrastructuri pe care nu le pot controla în mod complet și direct. Chiar dacă nu au control direct, sunt responsabile de rezultatele livrate de respectivele servicii, pe care nu le pot îmbunătăți dacă nu pot depista cauzele care duc la deprecierea lor.

Ori, atunci când utilizatorii sau clienții finali se confruntă cu performanțe scăzute sau întreruperi de funcționare a serviciilor, organizațiile au nevoie de ore sau chiar zile pentru a determina dacă problema se află în rețeaua proprie sau în cea a furnizorului de servicii cloud.

Instrumentele tradiționale de management al rețelei asigură monitorizarea infrastructurilor interne, însă nu și a „dependențelor“ externe. Din acest motiv, vizibilitatea limitată este una dintre cele mai frecvente probleme invocate de organizațiile care au migrat către cloud-ul public.

Pentru a veni în ajutorul lor, am anunțat recent – în cadrul Cisco Live – integrarea soluției ThousandEyes cu portofoliul de switch-uri Cisco Catalyst 9000 (seriile 9300 și 9400) și Cisco AppDynamics Dash Studio. Iar rezultatul obținut reprezintă prima și singura ofertă din industrie care asigură vizibilitate completă pentru rețelele enterprise și cloud.

Astfel, prin integrarea ThousandEyes și AppDynamics Dash Studio companiile pot să vizualizeze o serie extinsă de metrici, cu ajutorul cărora pot depista în timp util problemele ce pot afecta randamentul aplicațiilor, rețelelor și a serviciilor cloud, ajutându-le astfel să le izoleze și să le remedieze rapid.

La rândul său, integrarea ThousandEyes cu seriile de switch-uri Catalyst asigură vizibilitate end-to-end, de la nivelul rețelelor campus și din sucursale, până la cel al aplicațiilor și serviciilor aflate în afara controlului direct. Acest lucru permite organizațiilor să identifice imediat sursa problemelor care afectează performanța aplicațiilor, să determine unde apar disfuncționalitățile și să ia măsurile necesare eliminării sau prevenirii lor.

Și toate acestea fără să fie necesare achiziții hardware sau software suplimentare. Serviciile inteligente ThousandEyes sunt disponibile deja în AppDynamics Dash Studio și pot fi accesate fără achiziționarea unei licențe adiționale. Și clienții Catalyst 9000 pot testa capabilitățile ThousandEyes prin intermediul agenților preinstalați pe noile switch-uri, utilizând licențele Cisco DNA (Advantage sau Premier) deținute.

Astfel, prin integrarea ThousandEyes cu AppDynamics și seriile Catalyst 9300 și 9400, departamentele IT beneficiază pentru prima oară de vizibilitate completă și informații acționabile asupra rețelelor și serviciilor externe, precum și asupra infrastructurilor interne.

Pentru mai multe detalii despre cum puteți beneficia de avantajele vizibilității extinse, vă invităm să ne contactați la solutiicisco@cisco.com

Tags:
Lăsați un comentariu