În industria telecomunicațiilor, vremurile se schimbă. Tot mai multe persoane, dispozitive și lucruri sunt interconectate, rezultatul fiind o avalanșă de date care trebuie gestionate. Pentru unii dintre noi, termenul de Internet of Things reprezintă viitorul, iar acesta e mai aproape de noi decât s-ar crede.
Datorită noilor tehnologii, cum ar fi Long Range, Low Power (LoRa) este mult mai fezabil să conectăm o gamă largă de lucruri – de la autovehicule și semafoare, la aparate electrocasnice și clădiri.
Pe lângă volumul uriaș de date pe care îl generează, solutiile de IoT transformă și afacerile. De exemplu, compania General Electric a instalat în motoarele sale dispozitive care oferă o monitorizare aproape în timp real a stării motoarelor, reducând astfel cheltuielile companiilor aeriene cu 10-40%.
Tot mai multe industrii realizează potențialul IoT, iar valoarea datelor obținute va crește. De exemplu, același set de date poate fi relevant pentru diverși consumatori și/sau aplicații: datele colectate de la o mașină pot fi folositoare atât pentru producătorul auto, compania de asigurări, cât și pentru șofer.
Acum, operatorii de telefonie mobilă, dar și alți furnizori de servicii au oportunitatea de a-și diversifica serviciile, folosindu-se de datele pe care le obțin.
Tehnologiile mobile existente sunt folosite pentru a conecta lucruri, iar unele dintre aceste „lucruri” au cerințe foarte specifice. Acestea includ un consum foarte redus de energie, astfel încât ele să poată rula luni de zile fără mentenanță, rate de transfer foarte mici și conectivitate din locații aflate la distanță – uneori în subteran sau pe mare. În trecut, unele companii se simțeau descurajate, pentru că aveau nevoie să obțină toate aceste beneficii simplu și într-un mod rentabil, pentru a justifica investiția în IoT.
Tehnologii de tip LPWA (Low Power Wide Area), cum ar fi LoRa, fac din investiția în IoT o propunere de afaceri mult mai viabilă. Tehnologia LoRa a fost proiectată pentru a răspunde provocărilor rezultate de necesitatea conectării lucrurilor la medii restrictive, pe distanțe lungi, cu consum redus de energie sau cu lățime mică de bandă. Iar toate acestea s-au obținut cu costuri mici.
Pentru a crea un mediu propice pentru managementul datelor, care permite furnizorilor de servicii să valorifice aceste oportunități, companiile trebuie să dezvolte și să implementeze platforma potrivită pentru IoT. Ceea ce înseamnă practic tranziția la o platformă programabilă cu capabilități de dezvoltare de aplicații, care să permită crearea de aplicații dezvoltate pe mai multe industrii. În prezent, în funcție de stadiul de pregătire, operatorii pot fi clasificați astfel:
- etapa I – se axează pe conectivitatea IoT și îmbunătățirea acesteia cu tehnologii precum LoRa
- etapa a II-a – fac tranziția către activarea de aplicații, însă nu au atins încă acel nivel
- etapa a III-a – au ajuns la acest nivel și au platforma IoT vizată
Majoritatea operatorilor se află în a doua etapă, iar aici Cisco le poate fi de ajutor. Împreună cu partenerii noștri, oferim un set de soluții și platforme care să ajute companiile să implementeze cu succes solutii de tip IoT.
În februarie 2016, în cadrul Mobile World Congress de la Barcelona, Actility a anunțat parteneriatul cu Cisco, prin intermediul căruia cele două companii vor oferi soluții IoT reale. Actility este lider în industrie pentru tehnologia Low Power Wide Area (LPWA), iar platforma Actility ThingPark Wireless™ poate fi combinată cu soluțiile Cisco IoT, oferind o soluție gata pregătită pentru a fi implementată.
De asemenea, Cisco face parte din noua Alianță LoRa™, care reunește furnizorii de soluții specific pentru ServiceProviders și IoT care lucrează la adoptarea unor standarde comune, care permit interoperabilitatea si accelerarea dezvoltarii solutiilor IoT în întreaga lume.