Ce este Software Defined Networking? Care sunt câteva caracteristici esențiale pe care o rețea SDN le are? Acestea sunt câteva întrebări pe care le vom explora în acest post.
Să începem cu începutul – Open Networking Foundation definește SDN ca fiind “separarea fizică dintre planul de control si planul de transmisie și unde planul de control controlează mai multe echipamente”. Ce înseamnă acest lucru? În mod tradițional, fiecare echipament de rețea are o componentă de transmisie, hardware-ul fizic ce primește informațiile pe care apoi le retransmite, și o componentă de control, software-ul sau sistemul de operare ce rulează pe acest hardware. Cu alte cuvinte, dacă avem o rețea formată din 10 echipamente, vom avea 10 elemente fizice de transmisie si 10 elemente software de control. Fiecare element de control schimbă informații cu restul elementelor de control, pentru a obține detalii referitoare la modul în care traficul util trebuie interpretat, prin intermediul diverselor protocoale și apoi aceste informații sunt folosite pentru a instrui elementele fizice de transmisie asupra felului în care pot gestiona traficul din rețea. E o muncă de echipă și fiecare echipament are o viziune individuală, din propriul punct de vedere, asupra rețelei din care face parte. SDN, prin comparație, propune contopirea tuturor celor 10 elemente de control într-o singură entitate externă, care o viziune holistică a întregii rețele și care controlează toate cele 10 elemente fizice din rețea.
Comunicarea dintre controlerul extern și fiecare element individual de rețea se realizează prin intermediul unor protocoale specifice, denumite generic Southbound API, un exemplu ușor de recunoscut fiind Open Flow. Cisco a propus spre standardizare un protocol alternativ denumit OpFlex, despre care vom vorbi în posturile viitoare. Controlerul poate interacționa cu alte elemente externe, cum ar fi diverse aplicații de business care în acest fel pot cere direct rețelei să indeplinească anumite condiții pentru o transmitere a datelor cât mai eficientă. Această comunicare este facilitată de protocoale sau API-uri specifice fiecărei implementări de controler si sunt denumite generic Northbound API.
SDN are următoarele caracteristici, indiferent de modul de implementare:
1. Programabilitate – întreaga arhitectură SDN a fost gândită încă de la început pentru a oferi unelte noi în modul de interacțiune cu rețeaua, API-urile deschise fiind un element integrat.
2. Agilitate – abstractizarea întregii rețele prin intermediul controlerului oferă dinamicitate și permite modificarea caracteristicilor întregii rețele într-un mod simplu și rapid.
3. Control centralizat – viziunea unică asupra rețelei pe care un controler centralizat o oferă permite luarea unor decizii corelate care duc la o performanță optimă pentru toate serviciile care utilizează rețeaua.
4. Standarde deschise – pentru a asigura interoperabilitatea dintre diversele implementări, este nevoie de utilizarea standardelor deschise
Cisco a coagulat strategia SDN în arhitectura ACI – Application Centric Infrastructure. ACI înglobează toate elementele necesare pentru o arhitectură SDN complet funcțională, inclusiv prin integrarea cu parteneri externi, cum ar fi Check Point, Microsoft, Citrix, EMC, F5, IBM, NetApp, SAP, Splunk, Symantec, VMware și alții. Cele două controlere care fac parte din ACI sunt Application Centric Infrastructure (APIC), ce oferă capabilitatățile SDN pentru Data Center în combinație cu platforma hardware Nexus 9000, și Application Centric Infrastructure – Enterprise Module (APIC-EM), care utilizeaza actuala infrastructură de routing si switching.
Vom arunca o privire mai detaliată asupra fiecărui element în posturiile viitoare.
Authors
