Cisco Romania Blog
Share

Preveniți apariția problemelor în rețea cu DNA Center Assurance


28/01/2019


Who / What / Where / When / Why / How

Cine / Ce / Unde / Când / De ce / Cum

Așa-numita regulă 5W1H sau metoda Kipling este respectată cu strictețe nu numai de redactorii de știri și polițiștii de investigații, ci și de către administratorii de rețea atunci când se confruntă cu probleme care afectează buna funcționare a aplicațiilor și livrarea serviciilor.

Însă, nu de puține ori, administratorii își pun cele șase întrebări – sau măcar o parte dintre acestea – abia după ce disfuncționalitățile au apărut. Iar viteza lor de răspuns este limitată de soluțiile tradiționale de monitorizare și network management care nu mai fac față schimbărilor survenite în modul în care sunt accesate și consumate resursele din rețea în ultimii ani.

Ca urmare, este explicabil de ce în numeroase situații administratorii nu reușesc să răspundă prompt la problemele cu care se confruntă. Și, mai ales, de ce nu reușesc să le prevină apariția.

Răspunsul nostru la această provocare actuală este Cisco Digital Network Architecture (DNA), un model de rețea intuitivă, cu funcționalități inteligente, capabilă să se adapteze și să învețe continuu.

Să luăm un exemplu concret – DNA Center Assurance, o soluție inovatoare dezvoltată de Cisco pentru a le permite administratorilor să identifice, analizeze și elimine potențialele probleme din rețea înainte ca acestea să afecteze calitatea serviciilor și funcționarea aplicațiilor.

DNA Center Assurance colectează date de telemetrie din nu mai puțin de 16 surse din rețea (NetFlow, IPSLA, WSA, DHCP, AD/Users, CLI/SSH, netconfig, PxGrid, DNS, AXVC, SNMP, CMX etc.). Nicio altă soluție de network management nu mai folosește un număr atât de mare de surse.

De ce avem nevoie de atât de multe surse? În primul rând, pentru ca administratorii să beneficieze de o vizibilitate completă asupra a ceea ce se întâmplă cu orice echipament sau aplicație critică de business care rulează în rețeaua pe care o gestionează. În al doilea rând, pentru că diversitatea de surse ajută soluția Cisco să identifice și semnaleze automat orice posibilă problemă. Nu în ultimul rând, DNA Center Assurance folosește volumul mare de surse pentru a evalua și analiza contextul apariției unui eveniment, element esențial în stabilirea nivelului de criticitate și recomandarea acțiunii de remediere adecvate.

Înainte de a ajunge în acest punct însă, potențialele evenimente sunt procesate de către un sistem de motoare de analiză care le prioritizează. Analiza fiind distribuită pe echipamente (switch-uri, routere și controllere wireless), administratorii pot interveni în timp real direct la sursa problemei. Motoarele de analiză corelează indicatorii-cheie de performanță (KPIs) și datele furnizate de rețeaua folosită ca senzor, precum și cele rezultate în urma testelor automate de evaluare pentru a determina cauza problemelor și stabili acțiunile de remediere adecvate. Practic, DNA Center Assurance Engine realizează o verificare permanentă a nivelului operațional al rețelei, semnalând situațiile cu potențial critic și recomandând rezolvări în funcție de context.

DNA Center Assurance asigură nu doar suportul decizional pentru acțiuni imediate și abordări proactive, ci permite și realizarea de investigații retrospective. Pe baza datelor colectate și salvate se pot realiza analize drill-down până la nivel de echipament și/sau de conexiune client, depistându-se astfel, de exemplu, evenimente anterioare care au contribuit la apariția unei disfuncționalități sau care ar fi putut-o semnala. Astfel, administratorii au posibilitatea de a înțelege corect contextul care a dus la apariția unei probleme, fără a mai fi nevoie ca aceasta să mai fie recreată într-un mediu de test.

Dacă tragem linie și adunăm, câștigurile asigurate de DNA Center Assurance sunt clare: niveluri superioare de disponibilitate și calitate a serviciilor, viteză de răspuns substanțial mai mare decât în cazul soluțiilor tradiționale și creșterea nivelului de eficiență operațională.

Iar toate aceste beneficii sunt accesibile nu doar clienților Cisco, DNA Center fiind gândită ca o platformă deschisă, care permite gestionarea rețelelor multi-vendor, și care se dezvoltă constant. Puteți citi aici despre cum evoluează soluția Cisco DNA Center și care sunt principalele ei direcții de dezvoltare.)

Dacă doriți să aflați detalii în plus despre cum vă poate ajuta DNA Center Assurance să fiți proactivi și mai eficienți, vă invit să vizionați și acest scurt video.

Tags:
Lăsați un comentariu