Cisco Romania Blog

Olimpiadele AcadNet și InfoEducatie organizate exclusiv online desemnează cei mai performanți programatori

4 min read



În ultimii ani, am asistat la schimbări tehnologice cu un impact important asupra vieților noastre profesionale și personale. Ritmul acestor schimbări diferă de la industrie la industrie și de gradul de adopție al digitalizării. În domeniul educației, acest ritm se accelerează încet-încet. Apar noi modele de predare și învățare care se bazează tot mai mult pe tehnologie. Misiunea profesorilor este cu atât mai importantă. E nevoie de crearea unei fundații tehnologice solide pentru a rămâne în topul sistemului educațional, pentru a-i ajuta pe elevi să-și atingă adevăratul potențial cu ajutorul instrumentelor digitale, dar și pentru a evolua continuu.

Pentru Cisco, educația a reprezentat mereu o prioritate, iar în această perioadă putem asigura o continuitate la nivel educațional prin valorificarea tehnologiei de care dispunem la acest moment.

Emil Onea, vicepreședinte al Uniunii Profesorilor de Informatică din România, este unul dintre vechii noștri colaboratori, a cărui pasiune pentru tehnologie a fost transferată către elevii pe care i-a ghidat de-a lungul anilor pe drumul captivant al IT-ului și către proiectele pe care le-a inițiat pentru stimularea performanțelor școlare.

 

Cât de important este să sprijinim creativitatea și performanțele profesionale ale elevilor?

An de an, ne-am ocupat să lucrăm cu mulți dintre ei în afara școlii, să îi ajutăm să facă proiecte speciale, să fim împreună cu ei atunci când au cerut să depășească programa școlară sau să aplice, practic, ceea ce învață conștiincios la școală.

Performanța este la loc de cinste în învățământul românesc, cu premiile obținute de elevi am pus etichete frumoase școlilor, am creat cel puțin o imagine bună educației la nivel de vârf. Sfârșitul anului școlar 2019 aducea un palmares bogat de premii și mențiuni obținute de elevii noștri în competiții naționale și internaționale. Cei mai mulți dintre ei au fost acceptați cu burse la universitățile din România, dar și la școli de top din întreaga lume. Dacă ne uităm pe lista olimpicilor premiați în 2019 vom găsi elevi care au poziționat România în topul performanțelor mondiale în domeniile informatică, matematică, fizică, astronomie, chimie, biologie, științele Pământului etc. Lista oficială a Ministerului Educației și Cercetării evidențiază 170 de elevi cu premii internaționale, alți 44 premiați și admiși la universități importante din Anglia, Statele Unite și România.

Cum putem menține acest sistem de stimulare a performanțelor școlare și acum, în această perioadă neobișnuită, având în vedere că se pot găsi soluții tehnice de lucru în condiții de siguranță și obiectivitate?

Există servere specializate în testarea în condiții de maximă obiectivitate, cum ar fi Netspace, platforma oferită gratuit de compania Cisco, dar pe lângă ea multe alte platforme, care asigură examinarea în condiții de siguranță. Conexiunile video permit supravegherea elevilor ce susțin probe teoretice sau practice, iar comisiile de examinare pot relaționa cu candidații care susțin lucrări în condiții similare cu cele față în față. Platforma Infoeducație.ro colectează lucrările (proiectele) elevilor, iar juriul competiției examinează prin sesiuni video prezentarea publică a lucrărilor. Portalul acadnet.ro are în spate o platformă Moodle adaptată, plus sistemul de examinare Cisco Netspace amintit mai sus.

Noi, cei ce susținem și stimulăm de mulți ani performanțele școlare practice din domeniul IT&C, ne-am gândit, ne-am mobilizat și am lucrat pentru a nu închide două competiții școlare foarte populare în rândul elevilor de liceu. Lucrăm împreună cu studenți, cu specialiști în domeniul comunicațiilor și securității online. În rest, suportul tehnic, logistic și științific este asigurat de voluntari, profesori și studenți.

Ce competiții au avut loc sau sunt acum în desfășurare?

Olimpiada de Informatică Aplicată-AcadNet a fost proiectată să se desfășoare în perioadele 02-03.05.2020 (etapa județeană), 23-24.05.2020 (etapa națională).

Etapa județeană s-a desfășurat online (așa cum era prevăzută și în calendarul original), iar elevii au putut participa la competiție din siguranța oferită de căminul propriu. Această locație a fost securizată printr-un tunel digital, ce a permis organizatorilor să controleze activitatea de examinare (teste și proba practică). De asemenea, candidații au fost urmăriți prin camere web, respectând prevederile GDPR. Controlul prin tunelul digital și monitorizarea individuală prin intermediul camerei web au reprodus exact și complet condițiile de siguranță, de obiectivitate, de transparență și de participare strict individuală la concurs, existente în cadrul competiției de până acum.

Concurenții au fost prezenți online, s-au  conectat pe site și au primit subiectele online. Pe durata probei teoretice, concurenții nu au putut pune întrebări sau colabora nici online, nici offline și nu au putut folosi sau accesa niciun alt site în afară de www.acadnet.ro. Jurizarea s-a făcut automat. Comisia de concurs a verificat doar corectitudinea procedurală a desfășurării competiției și respectarea cu strictețe a restricțiilor de concurs.

Sâmbătă, 23 mai, a avut loc festivitatea de premiere a Olimpiadei de Informatică Aplicată-AcadNet, organizată de Universitatea Politehnica București (UPB) și Uniunea Profesorilor de Informatică din România (UPIR). Premianții și participanții la etapa națională din clasa a 12-a vor fi studenți ai Politehnicii sau ai Universității București.

Olimpiada de Creativitate și Inovație – InfoEducație are deja pregătit un site propriu, www.infoeducație.ro, pe care candidații își postează integral lucrările, toate fiind disponibile public și la vedere, accesibile fiecărui candidat sau profesor. Lucrările vor fi jurizate pe secțiuni, de către juriul care va urmări online (cu ajutorul Cisco Webex) prezentarea proiectelor, exact în același mod  în care se evaluau în condiții de prezență în tabăra de concurs. Rezultatele vor fi afișate pe site-ul concursului. Procedurile de desfășurare asigură astfel respectarea acelorași condiții de obiectivitate și de transparență ca și în cadrul desfășurării offline.

În luna iulie va avea loc și Olimpiada Națională de creativitate și inovație digitală-Infoeducație, sub deviza „Coding for present and future. Câștigătorii Infoeducatie se vor bucura de aceleași facilități.

Acadnet și Infoeducatie sunt primele olimpiade desfășurate online, în condițiile în care nu se pot organiza competiții față în față. Ce schimbări au fost făcute?

Metodologia de organizare a AcadNet a fost adaptată astfel încât concurenții se conectează prin rețea privată, lucrul teoretic și practic fiind supravegheat video. Condițiile de lucru au oferit și oferă securitate maximă și obiectivitate.

Infoeducație are în tradiție de mulți ani înscrierea online a proiectelor elevilor și apoi jurizarea în fața unei comisii.  În acest an, am schimbat doar metodologia de evaluare, astfel încât comisiile vor discuta cu candidații folosind tehnologii de conferință video. Prin urmare, evaluarea lucrărilor candidaților va fi făcută obiectiv, în deplină siguranță.

Cine sunt organizatorii? Asociația Uniunea Profesorilor de Informatică din România și Universitatea Politehnica București.

Cine jurizează? Profesori din învățământul preuniversitar, studenți din universitățile din România sau din afara granițelor, profesori universitari, specialiști IT&C. Ambele competiții au președinții de juriu profesori de la Universitatea Politehnica București.

Considerăm că experiența noastră trebuie preluată de alte domenii educaționale, astfel încât să nu abandonăm preocuparea pentru pasiunile extrașcolare ale elevilor noștri, indiferent de starea dificilă în care ne aflăm.

Authors

Catalina Niculita

System Engineer Manager

Sales

Lăsați un comentariu