Cisco Romania Blog
Share

NiC sau cum rețelistica poate deveni chiar foarte cool


12/07/2018


La prima vedere, rețelistica nu e la fel de „seducătoare” precum alte ramuri IT, ca dezvoltarea de software, de exemplu. Cu toate acestea, fără o rețea, dezvoltarea de software ar deveni un domeniu destul de limitat, iar acest text nu ar ajunge către cititori. Cel mai probabil, l-aș vedea doar eu.

Datorită rețelisticii, suntem conectați în permanență și putem comunica indiferent unde ne aflăm pe această planetă. Internetul, care ne unește acum, e o foarte vastă rețea.

Toate transformările digitale pe care le trăim în prezent – mobilitatea, Internetul lucrurilor (IoT), cloud-ul – depind de acest domeniu al rețelisticii, din păcate o ramură mai puțin căutată de elevi și studenți atunci când se gândesc să urmeze o carieră în IT.

Din dorința de a-i familiariza pe studenți cu unul dintre cele mai interesante domenii IT, lumea rețelelor, Cisco a înființat acum 20 de ani programul Networking Academy, cu acoperire globală, inclusiv în România. Am creat o comunitate extraordinară și am influențat în bine viețile și carierele a zeci de mii de cursanți.

Credem însă că investițiile în educație nu trebuie să se oprească, ci trebuie stimulate și încurajate constant.

De aceea, Cisco România a lansat o nouă inițiativă în domeniul educației, Networking is Cool sau NiC, prin care își propune să-i inițieze pe tineri în tainele rețelisticii.

Susținut de inginerii din cadrul Cisco România, sub forma unor seminarii online, programul este gratuit și se adresează tinerilor, elevi de liceu sau studenți, care vor să înțeleagă ce presupune rețelistica și care vor să aprofundeze noțiuni de uz general, cum ar fi transmisiile wireless sau arhitectura unei rețele.

Elevii și studenții se pot înscrie și participa online gratuit, prin intermediul platformei Webex, oferită de Cisco. În cadrul cursurilor sunt prezentate noțiuni teoretice și, uneori, și elemente practice. Sesiunile sunt interactive, participanții fiind încurajați să pună întrebări și să creeze note online în timpul prezentării.

Programul a fost demarat în decembrie anul trecut, acest an fiind, dintr-un anumit punct de vedere, un an de test. Am utilizat mai multe intervale orare și diferite structuri pentru prezentări, pentru a înțelege mai bine care sunt așteptările participanților, care sunt subiectele care îi interesează și cum putem face mai atractive tematicile sesiunilor online.

Până în prezent au fost susținute 6 prezentări:

  • Introduction to IoT
  • Networking 101 – Local and Wide Area Networks
  • Alice and Bob: an introduction to Cryptography
  • Types of cyber-attacks and how to protect against them
  • How Bitcoin works?
  • Wireless technologies: from flying pigeons to multi-gigabit

Începând de luna aceasta, reluăm seria de sesiuni online și abordăm subiecte care se referă la viitorul tehnologiei de Networking sau vor prezenta o introducere în conceptele sale de bază.

Iată care sunt următoarele sesiuni NiC:

  • 18 iulie – How to build your Home Network ?
  • 25 iulie – The cables story: How are continents communicating

Sesiunile au loc prin Webex (e nevoie doar de un browser) și durează 1h-1,5h, în funcție de complexitatea subiectului, dar și de numarul de întrebări primite de la participanți.

Dacă ești interesat de domeniul IT&C și nu știi încă prea multe despre networking, te poți înscrie aici la sesiunile programului NiC. Cu siguranță vei descoperi o lume nouă și fascinantă!

Tags:
Lăsați un comentariu