Cisco Romania Blog

Influența tehnologiei WiFi asupra metodelor de lucru la birou

2 min read



Cisco știe că, deși încă nu există o metodă prin care putem prezice viitorul, tehnologia și inovația în acest domeniu vor schimba absolut orice segment al vieții noastre, în special felul în care lucrăm. În acest context, s-a discutat in ultimii ani destul de mult despre creșterea numărului de dispozitive conectate la rețeaua WiFi într-un mediu de lucru colaborativ. Ne referim aici la afluxul de smartphone-uri și tablete, care vin în completarea instrumentelor deja tradiționale de lucru, PC-ul și laptop-ul.

Acest aflux este datorat angajaților care lucrează într-un sistem multitasking și pentru care instrumentele de lucru trebuie să ofere performanța necesară care sa le permita sa  rămână productivi în orice circumstanțe. Pe măsură ce tot mai mulți angajați preferă să iși folosească propriile dispozitve în vederea creșterii eficienței și adoptă o strategie de tip BYOD (bring your own device), managerii IT trebuie să se asigure că rețeaua de la birou poate face față cerințelor.

Trendul global este de creștere a dispozitivelor conectate la Internet de la 109 milioane estimate pentru anul 2014 la 578 de milioane în 2019. În plus, pe lângă creșterea numărului acestora trebuie să luăm în calcul și creșterea lățimii de bandă de care aceste dispozitive au nevoie. Se observă o creștere a cerinței de viteză WiFi de 20% în 2014, datorită necesarului generat de cele mai noi aplicații de productivitate și colaborare.

Trecerea la noua tehnologie WiFi (802.11ac – valul 2) va asigura o creștere a performanței de până la 10x în comparație cu standardul 802.11. Această creștere va fi benefică utilizatorilor care se bazează pe dispozitive smart și „wearables”, dar și firmelor care vor putea eficientiza procesele și marjele de profit.

Se estimează ca până în 2019, în America de Nord, dispozitivele de tip “wearables” vor reprezenta aproximativ 33% din conexiunile la rețeaua WiFi. Acest lucru este datorat folosirii de către angajați a acestora chiar și în timpul programului de lucru, în vederea optimizării costurilor generate de conexiunea mobilă.

Conform ultimului raport se estimează o creștere de 10 ori a traficului de date mobile până în 2019, creștere care va avea impact și asupra conexiunilor WiFi de la birou. În cadrul Cisco analizăm aceste trenduri pentru a putea oferi soluții care pot răspunde provocărilor pentru departamentul IT. Pentru a putea întâmpina provocările dar și pentru a putea permite utilizatorilor să beneficieze de performanța noului standard WiFi 802.11ac, Cisco a dezvoltat o serie de soluții care răspund acestor cerințe.

Pentru mai multe informații despre beneficiile noului val de dispozitive 802.11ac vă invit să citiți pagina dedicată tehnologiei. De asemenea vă invit să descărcați raportul Cisco Visual Networking Index pentru a înțelege care sunt trendurile globale pentru conexiunile WiFi.

Authors

Bogdan Zapca

Consulting Systems Engineer

Cisco Romania

Lăsați un comentariu