Istoria consemnează că primul echipament conectat la Internet a fost un aparat de vânzare a băuturilor răcoritoare instalat la Carnegie Mellon University în 1982. Alte voci din industria IT susțin însă că, de fapt, startul ar fi fost furat de cei de la MIT care, în 1979, ar fi conectat online butoanele și ușile lifturilor…
Cert este că, după aproape patru decenii, Internet of Things a devenit o realitate de zi cu zi, iar principiul de funcționare a rămas aproape neschimbat: soluțiile IoT transpun în informații digitale evenimente analogice generate de obiecte, sisteme sau medii fizice.
Aparent, lucrurile sunt foarte simple. Însă doar aparent, pentru că miile de senzori și gateway-uri IoT utilizează protocoale diferite și oferă suport pentru produse hardware și software, la rândul lor diferite. Practic, aproape fiecare industrie are propriile cerințe tehnologice specifice atunci când vine vorba de aplicațiile IoT.
Din fericire însă, există câteva tehnologii standard unanim acceptate – precum LoRaWAN, MQTT, Bluetooth sau 4G/5G –, care simplifică implementarea proiectelor IoT, indiferent de specificul verticalei. Însă, chiar și așa, realizarea unor arhitecturi IoT end-to-end – de la nivel de senzor și Gateway, până la Data Center sau infrastructură cloud – necesită o gamă extinsă și variată de competențe și abilități.
Tocmai de aceea, Cisco a conceput certificarea DevNet Specialist IoT astfel încât să acopere o gamă cât mai variată de standarde, tehnologii și soluții și pentru a oferi oportunități profesionale reale viitorilor IoT System Engineer, IoT Architect sau IoT Application Developer. Pentru a răspunde acestor deziderate, certificarea noastră DevNet IoT este centrată, în primul rând, pe soluțiile practice de conectare a senzorilor, infrastructurilor și centrelor de date sau cloud în medii de tip industrial sau enterprise, în scenarii de lucru specifice (ca de exemplu în transporturi, producție, utilități, proiecte Smart City etc.).
Totodată, certificarea Cisco DevNet IoT vizează mai multe domenii software-oriented, după cum se poate vedea din structura subiectelor abordate în cadrul examenului de certificare:
1.0 – Cisco Network Architecture (20%);
2.0 – Compute & Analysis (10%);
3.0 – Cisco IOx IoT Software (20%);
4.0 – Cisco Edge Data IoT Software (15%);
5.0 – Open Source IoT Software (10%);
6.0 – IoT Data Visualization (10%);
7.0 – Security (15%).
(Mai multe detalii despre acest subiect puteți găsi aici.)
După cum se poate observa, certificarea DevNet IoT este concepută astfel încât să vă asigure competențe avansate și o flexibilitate profesională extinsă, neconcentrându-se exclusiv pe tehnologiile Cisco.
Aria mare de subiecte și tehnologii acoperite poate fi însă derutantă, de aceea, dacă sunteți interesați să obțineți certificarea DevNet Specialist IoT, cea mai eficientă și simplă metodă de a vă edifica asupra specializării pe care doriți să o obțineți este să accesați materialele de studiu, laboratoarele de învățare, mediile virtuale de testare (sandboxes) și resursele de cod pe care Cisco le pune gratuit la dispoziție.
Este o recomandare utilă, mai ales specialiștilor IT care utilizează deja produsele industriale Cisco, dar și dezvoltatorilor software, inginerilor de rețele industriale, specialiștilor în infrastructuri IT on-premises sau cloud implicați în proiecte IoT sau de convergență a mediilor IT și a celor operaționale (IT/OT).
Pentru toți aceștia, dar nu numai, specialiștii Cisco au realizat un ghid de studiu pentru obținerea certificării DevNet IoT. Înainte de a vi-l prezenta se impun însă două precizări:
- Certificarea DevNet IoT și Cursul DevNet IoT nu sunt unul și același lucru. Certificarea validează nivelul competențelor și abilităților dobândite, în timp ce cursul vă ajută să le căpătați.
- Materialele recomandate în acest ghid sunt utile în pregătirea examenului și dobândirea unor elemente de bază, dar NU sunt selectate pe baza întrebărilor din examenul de certificare.
Așadar, iată care sunt principalele recomandări de studiu ale specialiștilor Cisco pentru cei care doresc să obțină certificarea DevNet IoT:
- Elemente introductive
– Elemente de bază în limbajul de programare Python:
– Elemente fundamentale despre rețelele industriale și arhitectura Converged Plantwide Ethernet (CPwE):
- Introducere în rețelele industriale
- Conectarea mediilor Cloud la arhitecturile CPwE
- Demo switch Cisco IE3400H Industrial Ethernet
– Studii de caz în proiecte de convergență IT/OT
- Aplicații IOx și gateway-uri Cisco
– Documentație pentru IOx și Gateway-urile Cisco
– Introducere în construirea aplicațiilor cu IOx
– Modul de învățare IOx pentru dezvoltarea aplicațiilor Cisco IoT
– Introducere în tehnologia Docker
– Laborator de testare (sandbox) IOx DevNet
– Ghid de design și implementare RAMA în arhitecturi de tip Edge Compute
– Prezentare conectare senzori la aplicații IOx și gateway-uri Cisco gestionate din cloud
- Protocoale și senzori
– Prezentare tehnologii Cisco wireless și scenarii de lucru Industrial IoT
– Ghid introductiv în standardul MQTT
– Ce este MQTT și cum funcționează
– Rețele de senzori Cisco IoT LoRaWAN
– Demo soluție Cisco Industrial Asset Vision
– Introducere în BLE (Bluetooth Low Energy)
– Prezentare generală a tehnologiilor 3G/4G/5G
– Ce este și cum funcționează arhitectura OPC UA (Open Platform Communications United Architecture)
– Introducere în protocolul Modbus
- Soluții Cisco și Open Source
– Cisco Edge Intelligence:
– Cisco IoT Control Center:
– Introducere în Cisco IoT Field Network Director (FND)
– Baze de date:
– Vizualizarea datelor:
- Elemente de bază
- Introducere în utilizarea dashboard-urilor Grafana
- Introducere în utilizarea dashboard-urilor Kibana
- Securitate IoT
– Demo soluții de securitate Cisco în medii de producție cu rețele CPwE
– Prezentare soluție Cisco Identity Services Engine (ISE)
– Introducere în Cisco Stealthwatch
– Prezentare Cisco Cyber Vision
– Scenarii de utilizare Cisco Cloudlock
- Aplicații practice
– Testare trimitere eșantioane de date din scripturile proprii, via un broker MQTT (de exemplu, Eclipse Mosquitto), în orice bază de date (în Telegraf + InfluxDB) și vizualizarea lor (în Grafana).
– Crearea unui script Hello-World.py care afișează o glumă aleatorie via Chuck Norris API, executat în propriul container Docker, și obținerea numelor gateway-ului cu ajutorul Cisco Gateway Management.
– Conectarea unui senzor virtual prin broker-ul Cisco Edge Intelligence la o bază de date locală. (Învățare Learning Lab și testare în Sandbox)
– Crearea și testarea unei aplicații IOx (via webUI și IOxclient) pe un switch industrial Cisco real. (GitHub repo pe DevNet Code Exchange și testare pe Sandbox)
– Conectarea oricărui senzor (real hardware sau virtual) și trimiterea datelor printr-o aplicație IOx de tip Edge (prin gateway-ul Cisco local sau utilizând sandbox-ul DevNet) într-o bază de date locală sau într-o instanță cloud. Utilizând:
- Mediul gratuit Virtual IOx
- Simulatorul de senzori OPC UA
- Scriptul Modbus-MQTT App (IR1101, ARM based)
- Scriptul Modbus-MQTT App (IR829, x86 based)
Sperăm că materialele de studiu pe care vi le-am recomandat să vă ajute în pregătirea pentru obținerea certificării DevNet IoT. Pentru mai multe detalii despre acest subiect, ne puteți contacta la solutiicisco@cisco.com