Cisco Romania Blog
Share

Drumul inițiatic al profesioniștilor în IT: Cisco Networking Academy


18/05/2018


Cisco Networking Academy împlinește anul acesta 20 de ani de când se află în România. Apărut ca o soluție la decalajul existent la nivel mondial între locurile de muncă din domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor și candidații calificați pentru a le ocupa, Cisco Networking Academy a devenit, în timp, cea mai mare clasă virtuală din lume. Prin intermediul NetAcad sunt oferite cursuri de formare a competențelor IT necesare pentru a forma profesioniști în IT. Mai mult decât atât, programul construiește sute de povești de succes.

 

Ioan Goian a descoperit la NetAcad cursuri cum nu credea că există

Ioan a început cursurile Academiei Credis chiar în primii ani de facultate și a fost uimit să vadă că există cursuri care nu sunt prăfuite, ci strălucesc prin dedicarea, profesionalismul și energia instructorilor.

Mi-am dat seama imediat că doream să fac parte dintr-o comunitate globală de instructori și să transmit mai departe cunoștințele acumulate”, povestește Ioan.

Ioan deține acum certificările internaționale Cisco Certified Network Associate (CCNA) și Cisco Certified Academy Instructor (CCAI) și predă cursuri CCNA R&S și Linux Professional Institute în cadrul Cisco Networking Academy. Totodată, prin colaborarea cu Bittnet Systems, ca trainer și System Engineer, Ioan contribuie la proiecte de Routing & Switching, Security și Operating Systems.

 

Dragoș Stoican: restart în carieră cu Cisco Networking Academy

Dragoș, pregătit să își schimbe cariera, a pornit din nou de la zero, dar de data aceasta a ales Cisco. Astfel, a decis să urmeze programul Start Carieră IT din cadrul Academiei Credis. Programul se adresează fie studenților, care pot acumula experiență practică în timpul facultății, fie celor care doresc o recalificare.

Fără prea multe cunoștințe, am reușit cu ajutorul echipei Credis să dobândesc competențele necesare pentru obținerea unui job în domeniul IT”, spune Dragoș.

Cu Cisco Networking Academy alături, lui Dragoș nu i-a fost greu să își găsească job-ul în domeniul IT pe care îl căuta, iar acum este angajat al Bittnet Systems.

 

Cristian Bogoș a găsit cel mai bun loc pentru a începe o carieră în IT

Cristian a fost cucerit de Academia Credis, pe care o consideră „cel mai bun loc pentru a începe o carieră în IT”. Instructorii, echipamentul și dotările academiei au fost definitorii pentru Cristian, iar Academia Credis i-a îndeplinit toate așteptările.

Mai mult, cum ideal este ca pasiunile să fie bidirecționale, Academia Credis a văzut potențialul lui Dragoș și l-a recomandat la IBM, companie pentru care lucrează în prezent.

 

Marius Cătălin Rusu încă este impresionat de Cisco Networking Academy

Marius a ales să urmeze programul Start Carieră IT din cadrul Academiei Credis. Experiența de comunicare cu trainerii este ceea ce l-a impresionat la Academia Credis și despre care povestește de fiecare dată cu entuziasm. Instructorii foarte bine pregătiți, sociabili și receptivi l-au ajutat și motivat pe Marius pe întreaga durată a cursurilor.

Mai mult decât atât, deși încă este cursant la Academia Credis, Marius a reușit să-și găsească un job în IT datorită sprijinului oferit de Academie, în prezent fiind angajat în cadrul centrului de suport IT al ING România.

 

Elena Roman a descoperit curajul de a-și schimba cariera

Deși Elena visa să își schimbe viața profesională, nu a avut curajul să facă acest pas decât după ce a urmat programul Start Cariera IT din cadrul Academiei Credis.

Din punctul meu de vedere, plusul acestui curs constă nu numai în faptul că pe tot parcursul sesiunilor de training acumulezi informații noi și utile, ci și posibilitatea de a urma un stagiu de internship la finalizarea acestuia”, consideră Elena.

În prezent, Elena lucrează în cadrul Tech Con și se declară un profesionist în IT mulțumit de decizia luată.

 

Evoluția spectaculoasă a lui Marius Mihalache în carieră

Marius declară, cu toată sinceritatea, că programul Start Carieră IT i-a schimbat viața.

„Cu ajutorul cursurilor oferite și cu suportul tuturor celor de la Academia Credis, cariera mea a evoluat de la un economist anost, la un pasionat de tot ce înseamnă rețelistică, servere și securitate IT. Iar acum, cu sprijinul și recomandarile Academiei, urmez o carieră de administrator de rețea în cadrul unei mari companii”, menționează Marius.

Marius își face deja planuri de viitor să urmeze și alte cursuri de specializare oferite de Cisco prin intermediul acestui program.

 

Alexandru Ana este cu adevărat pasionat de IT

Alexandru a auzit de Cisco Networking Academy în liceu și, atras de prezentarea Academiei Credis, s-a înscris la cursurile de CCNA, unde a întâlnit câțiva instructori foarte pasionați, care n-au făcut altceva decât să-i stârnească și mai mult dorința de a avansa în ierarhia de certificări propuse de Cisco.

Odată cu obținerea primei certificări am început să particip și la implementări pentru clienți, unde am dobândit experiența necesară în vederea abordării și altor domenii de certificare precum: design al rețelelor (CCDA), media (DMS), conferințe video (telepresence), call center (UCCX)”, precizează Alexandru.

După obținerea acreditării CCSI, care îi permite să predea cursuri în regim corporate, Alexandru a susținut peste 30 de traininguri pentru Bittnet Systems.

 

Mihai Dumitrașcu: de la novice în IT, la Cisco Wireless Specialist

Pentru Mihai, un novice în domeniul networking-ului, Academia Credis, care i-a oferit atât noțiuni teoretice, cât și activități practice, a fost exact ceea ce avea nevoie pentru a înțelege noul domeniu și a se perfecționa.

Instructorii au fost cei care m-au ambiționat să învăț și să îmi exersez cunoștințele, iar acest lucru a dat roade în momentul în care mi s-a propus să particip la un internship în cadrul Academiei. La sfârșitul acestui program, care s-a încheiat cu obținerea certificării CCNA, mi s-a propus să devin instructor al Academiei și am acceptat fără să ezit”, povestește Mihai.

Mihai și-a continuat dezvoltarea profesională, specializându-se în tehnologiile wireless și obținând certificarea CCNA Wireless. În prezent, este Cisco Wireless Specialist și colaborează cu Bittnet Systems.

Tags:
Lăsați un comentariu