Ați plătit întreținerea luna aceasta? Costul utilităților este una dintre principalele cheltuieli pe care le face orice gospodărie, iar cei mai mulți dintre noi au devenit conștienți de importanța lui încă de mici. Acesta devine și mai important atunci când ne referim la clădirile de birouri, în condițiile în care 40% din cheltuielile operaționale ale unei companii sunt alocate electricității, iar 23% din consumul de energie electrică la nivel mondial este înregistrat în clădirile comerciale. O întrebare foarte importantă devine: cum am putea să reducem aceste costuri?
Am vorbit tot mai des în ultimele luni despre oportunitățile apărute odată cu dezvoltarea tehnologiilor digitale, iar una dintre cele mai interesante este transformarea inteligentă a mediului înconjurător, fie că vorbim de clădiri de birouri sau chiar de orașe.
Despre clădirile de birouri inteligente am mai vorbit recent, într-un articol în care vă povesteam despre Clădirea 10 de la Cisco, unul dintre sediile noastre, construit în orașul californian San Jose . Astăzi aș vrea să vă prezint un nou element care va fi integrat în clădirile de birouri inteligente din viitorul apropiat: Digital Ceiling sau, pe românește, tavanul digital.
Digital Ceiling este una dintre principalele noutăți anunțate la Cisco Live, cel mai important eveniment de început de an pentru profesioniștii din IT, care a avut loc luna trecută la Berlin. Pe scurt, Digital Ceiling permite conectarea iluminatului clădirii la rețea, permițând integrarea viitoare a unor senzori pentru scăderea costurilor, simplificarea și optimizarea administrării, precum și imaginarea de noi experiențe pentru utilizatori.
Costurile cu iluminatul clădirii sunt reduse prin instalarea unor becuri inteligente de tip LED care sunt reglate automat, în funcție de lumina naturală disponibilă pe parcursul unei zile. Senzorii de temperatură reglează instalațiile de climatizare în funcție de numărul de persoane dintr-o cameră, în timp ce senzorii de dioxid de carbon pot ajuta fluxul de aer proaspăt.
Un tip de clădire în care se poate implementa acest sistem este un spital public. Lumina din camere poate fi sincronizată mai bine cu lumina naturală, îmbunătățind ritmul circadian al unei persoane, grăbind astfel procesul de recuperare al unor pacienți, așa cum au arătat studii recente
Tavanele digitale pot simplifica structura rețelelor electrice din clădiri, reducând astfel costurile de instalare, gestiune și întreținere. Cu ajutorul unor cabluri Ethernet de joasă tensiune, nevoia pentru circuite electrice separate este eliminată, generând astfel o economie de 14% în cheltuielile cu electricitatea. Aceste măsuri pot duce, conform unei analize Cisco, la o reducere cu 20% a costului total de deținere pe o perioadă de 10 ani.
Va invit să aflați mai mult despre conceptul de Digital Ceiling accesand linkul acesta sau contactandu-ne la digitalceiling@cisco.com.