Trăim într-o perioadă în care mai mulți oameni au acces la un telefon mobil decât la electricitate. Dezvoltarea tehnologiilor digitale schimbă felul în care trăim. Odată cu răspândirea serviciilor de internet și dezvoltarea platformelor mobile, ca telefoanele și tabletele inteligente, barierele tradiționale de informare sau de comunicare au căzut, iar provocarea cea mai interesantă pentru autorități este specularea oportunităților pe care le aduce acest tren digital, pentru a crea prosperitate în comunitățile pe care le administrează.
Schimbările din ultimul deceniu, fie că au fost de natură economică, precum criza din 2008, fie că au fost de natură tehnologică, precum explozia platformelor mobile și a aplicațiilor digitalizate, au impus modificări în modul de implementare a politicilor publice. Țările care au adoptat aceste tehnologii digitale au obținut beneficii semnificative pentru economiile proprii, pentru funcționarea serviciilor publice și pentru societățile lor în ansamblu.
Măsurarea efectelor pe care le au tehnologiile digitale asupra unei economii a devenit esențială. Un raport recent realizat de Strategy& a descoperit că o creștere cu 10 procente a gradului de digitalizare dintr-o țară generează o reducere a ratei șomajului cu 0,84%. Același raport subliniază că statele care se află într-un stadiu avansat al adoptării tehnologiilor digitale culeg cu 20% mai multe beneficii economice decât țările care se află abia la începutul călătoriei lor digitale.
Unul dintre cele mai bune exemple din Europa vine din Franța. Autoritățile din Hexagon au semnat un parteneriat cu Cisco, pentru crearea unei rețele IT sofisticate, menită să optimizeze conectivitatea și să îmbunătățească productivitatea și securitatea. Cisco a dedicat 200 de milioane de dolari acestei inițiative, care va susține în primul rând start-up-urile franceze și despre care se estimează că va genera 1 milion de locuri de muncă noi și va crea o piață pentru Internet of Everything evaluată la 720 de miliarde de dolari.
Aceasta este doar o parte a unui program de digitalizare care ar trebui să propulseze economia Franței. Despre acest program, John Chambers, președintele Consiliului de Administrație al Cisco și fostul CEO al companiei, estima ca va aduce un plus de 1 – 3 puncte procentuale la produsul intern brut al Hexagonului, echivalentul a aproape 100 de miliarde de dolari. Ca o comparație, economia României era evaluată în anul 2014 la 200 de miliarde de dolari.
Nu doar economiile statelor dezvoltate pot beneficia de aceste transformări tehnologice. Același raport & a scos în evidență eforturile admirabile depuse în această direcție de Estonia, un stat baltic cu o populație de 15 ori mai mică decât cea a României și mai puțin de o zecime din PIB.
Așadar, există exemple de urmat , atât la vârful economiilor europene cât și în zona economiilor de la periferia blocului comunitar. Așa cum a demonstrat-o și România prin viteza conexiunilor la Internet, avantajul regiunii e că poate construi programe digitale direct cu infrastructură de ultimă generație, fără să mai fie nevoie de cheltuieli suplimentare pentru eliminarea unor rețele vechi.
Ce rămâne în sarcina autorităților? Să evalueze corect stadiul digital în care se află și să elaboreze programe axate pe răspândirea și implementarea la scară largă a proiectelor de digitalizare.