De la micile afaceri și până la organizațiile de mari dimensiuni, nimeni nu e imun atacurilor cibernetice, care devin din ce în ce mai sofisticate. Odată cu evoluția tehnologiei, cresc atât numărul, cât și performanțele soluțiilor de protecție a datelor. În același timp însă, se intensifică și tenacitatea hackerilor, care exploatează imediat orice vulnerabilitate a sistemelor și rețelelor din companii.
Pentru companii și clienții acestora, protecția datelor este crucială. Orice companie deține informații care, odată ajunse în mâinile hackerilor, pot genera pierderi imense.
Pierderi care, după 25 mai 2018, pot însemna chiar faliment pentru unele companii. V-ați dat seama, desigur, că mă refer la noul Regulament General privind Protecția Datelor (GDPR), care intră în vigoare în luna mai și de ale cărui prevederi trebuie să țineți obligatoriu cont, pentru a evita eventualele amenzi care pot ajunge până la 4% din cifra de afaceri.
GDPR este o măsură de protecție suplimentară a drepturilor cetățenilor Uniunii Europene, care obligă companiile să acorde o mai mare importanță securizării datelor împotriva atacurilor cibernetice.
În contextul stabilit de această nouă legislație, companiile trebuie să implementeze măsurile și politicile de securitate adecvate, pentru a reduce și gestiona riscurile în fața amenințărilor cibernetice.
Iar în cazul unui atac cibernetic, centrul de date este primul vizat. Aici se află toate informațiile vitale pentru o companie și, tot aici, sunt rulate procese și operațiuni de care depinde desfășurarea în bune condiții a activității companiei. Poate părea exagerat, însă de capabilitățile și securitatea implementată la nivelul centrului de date poate depinde chiar viitorul unei companii.
Avem, însă, soluții la aceste provocări. Propunerea Cisco este Secure Data Center, o soluție concepută special pentru companiile care vor să ruleze volumele de date și să transfere, totodată, spațiile de lucru virtuale în centre de date securizate. Soluțiile Cisco asigură protecția de care au nevoie companiile într-un context în care numărul atacurilor cibernetice a crescut îngrijorător, tipurile de amenințări fiind tot mai complexe și mai sofisticate.
De asemenea, prin intermediul Cisco Firepower NGFW, primele firewall-uri next-generation centrate pe amenințări, puteți cu ușurință să identificați și să eliminați rapid amenințările de securitate.
Indiferent de mărimea sau de nevoile unei companii, soluțiile Cisco Firepower NGFW pot fi configurate simplu și rapid. În combinație cu soluții de prevenire a intruziunilor (NGIPS), de protecție avansată împotriva malware (AMP) și filtrare URL, companiile pot obține o vizibilitate mai mare, flexibilitate și, evident, o securitate sporită la nivelul centrului de date.
Nu în ultimul rând, Cisco Stealthwatch oferă vizibilitate la nivelul fluxurilor de date, de la periferia rețelei până la nivelul centrului de date și mașinilor virtuale, identificând atacurile potențiale. Cu ajutorul acestei soluții, puteți urmări activitățile din rețea, atât în cloud, cât și în centrul de date. De asemenea, prin intermediul Cisco Stealthwatch puteți realiza segmentarea rețelei și crearea politicilor de securitate necesare pentru a menține la distanță utilizatorii neautorizați.
Stealthwatch este prima soluție de pe piață care detectează amenințările malware și în traficul de date criptat. Datorită acestei funcționalități, dispozitivele cu potențial de risc sunt izolate automat, ceea ce înseamnă că în cazul unor atacuri cibernetice sau potențiale amenințări, nu mai este necesară oprirea întregului sistem. Companiile obțin astfel economii semnificative de costuri.
Hackerii nu așteaptă să vă puneți la punct sistemele informatice sau să implementați politicile de securitate adecvate nevoilor companiei. Poate chiar în acest moment au loc atacuri asupra centrului de date sau asupra rețelei dumneavoastră. Soluțiile Cisco vă oferă și un avantaj competitiv important: puteți identifica și bloca rapid amenințările, asigurând astfel performanța viitoare a companiei.
Vă invit să accesați acest link pentru mai multe detalii despre soluțiile de securitate Cisco.