Anul trecut, peste 80% dintre companii utilizau servicii livrate de doi sau mai mulți furnizori de servicii de tip cloud, conform datelor companiei de analiză Gartner.
Însă, deși adopția modelului multi-cloud se extinde rapid, tot mai multe organizații se confruntă cu o serie de provocări specifice acestui model de dezvoltare:
- Dificultăți în implementarea segmentării în rețea – ceea ce generează provocări de securitate, management și conformitate;
- Utilizarea de modele operaționale complexe, din cauza nivelurilor de vizibilitate diferite și a lipsei corelării între furnizorii de servicii cloud;
- Probleme în asigurarea conectivității adecvate între mediile hibride de date și aplicații;
- Folosirea mai multor console de control pentru configurarea, managementul, monitorizarea și operarea instanțelor multi-cloud;
- Necesitatea dezvoltării de competențe pe tehnologiile specifice fiecărui vendor.
Cisco Cloud Application Centric Infrastructure (Cloud ACI) abordează fiecare dintre aceste probleme prin simplificarea și automatizarea operațiunilor de management și aplicarea centralizată a politicilor în mediile multi-cloud.
Componentele principale ale soluției noastre sunt:
- Multisite Orchestrator (MSO) – care vă permite să folosiți o singură consolă de management prin intermediul căreia puteți monitoriza toate site-urile interconectate și infrastructurile on-premises și puteți defini și aplica centralizat politicile pe diferite domenii APIC;
- Cloud Application Policy Infrastructure Controller (APIC) – care rulează nativ în mediile cloud publice și asigură automat conectivitatea, translatarea politicilor și îmbunătățirea vizibilității asupra workload-urilor;
- Cloud Services Router 1000V (CSR 1000V) – instanțe virtuale de tip router care rulează în cloud și permit organizațiilor să conecteze în mod securizat (prin tunele IPSec) mediile on-premises cu mediile furnizorilor de servicii de tip cloud.
Pentru a ajuta companiile să își valorifice infrastructurile ACI on-premises implementate, extindem constant aria de acoperire a soluției Cloud ACI. Astfel, după ce inițial am oferit suport pentru Amazon Web Services, în a doua jumătate a anului trecut am realizat extinderea către Microsoft Azure.
La momentul actual, Cisco Cloud APIC rulează nativ pe platforma Azure și utilizează API-urile Microsoft pentru a automatiza provizionarea resurselor cloud. Cloud APIC furnizează o interfață de tip REST care permite configurarea infrastructurii din cloud, suportă modelul de politici Cisco ACI (dar și alte politici cloud specifice), realizează descoperirea și identificarea elementelor de infrastructură din cloud-ul Azure, precum și configurarea nivelurilor de control ale router-elor și ale conexiunilor de date între fabric-ul Cisco ACI on-premises și cloud-ul Azure. În plus, cu ajutorul noilor extensii, clienții ACI pot integra soluția noastră cu tehnologii specifice – precum Azure Monitor, Azure Resource Health sau Azure Resource Manager – care le permit să își eficientizeze operațiunile și costurile.
O altă direcție de extindere a capabilităților ACI în care am investit constant a fost dezvoltarea integrării cu rețelele SD-WAN distribuite geografic (în topologii de tipul Network Edge). Am oferit astfel un răspuns viabil organizațiilor care au nevoie să interconecteze centrele de date cu puncte de lucru, subsidiare și filiale, alegând cele mai eficiente soluții și care oferă cel mai bun raport cost/performanță. Prin această integrare, companiile pot automatiza selecția căilor din rețele WAN pentru traficul dintre filiale și centrele de date on-premises, beneficiind de vizibilitate completă asupra întregii rețele, dar și asupra aplicațiilor care sunt rulate, precum și de informații în timp real asupra problemelor depistate, ceea ce facilitează corelarea erorilor identificate.
Toate aceste extinderi și îmbunătățiri pe care le-am adus soluției noastre reduc complexitatea procesului de management și al guvernanței în mediile multi-cloud, asigurând o vizibilitate extinsă și un control mai bun al costurilor. Companiile pot beneficia astfel de securizarea workload-urilor și de aplicarea coerentă și uniformă a politicilor, precum și de compatibilitatea cu întregul ecosistem de parteneri Cisco ACI (CloudCenter, F5, Citrix, ServiceNow, Splunk, SevOne, Datadog etc.).
Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre cum puteți utiliza Cisco ACI pentru a gestiona mediile multi-cloud ne puteți contacta la solutiicisco@cisco.com