Cisco Romania Blog

Cisco Security Connector asigură protecție completă utilizatorilor mobili

2 min read



Utilizarea iPhone și iPad în mediul enterprise a înregistat o evoluție ascendentă în 2018, tot mai multe companii alegând să adopte echipamentele mobile produse de Apple, motivate de faptul că iOS este la momentul actual cea mai sigură și fiabilă platformă mobilă, conform CIO.com.

Este o evoluție pe care Cisco a prevăzut-o încă de acum trei ani, când a anunțat  parteneriatul cu Apple, prin care a urmărit nu doar optimizarea rețelelor pentru echipamentele și aplicațiile iOS și oferirea de soluții de colaborare pentru iPhone și iPad, ci și protejarea lor. Astfel că, la finalul anului trecut, am lansat un nou produs inovator – Cisco Security Connector, care permite utilizatorilor Apple să beneficieze dintr-o singură aplicație de funcționalitățile avansate de securitate Cisco, denumite Clarity (versiunea pentru iOS a soluției Advanced Malware Protection for Endpoints) și Umbrella.

Umbrella funcționează împreună cu extensia Cisco Security Connector ca o primă linie de apărare împotriva site-urilor folosite pentru a propaga amenințări de securitate. Soluția utilizează protocolul DNSCrypt pentru a acoperi două cerințe de securitate importante: protecția datelor – pachetele DNS sunt criptate astfel încât să nu poată fi compromise dacă sunt interceptate între echipamentul mobil și serverul DNS – și autentificarea – pachetele DNS sunt certificate printr-o semnătura unică, verificată atât la nivel de terminale, cât și pe serverul DNS, prevenind astfel atacurile DNS (precum cele de tip Spoofing).

Umbrella funcționează însă și ca un Secure Internet Gateway care interceptează orice interogare DNS inițiată de aplicațiile mobile ce rulează sub iOS și permite sau nu accesul la adresele respective în funcție de rezultatul obținut. Astfel, URL-urile periculoase sunt blocate din start, iar cele care prezintă riscuri de infecție sunt redirecționate către serviciul Proxy livrat din spatele cortinei tot de Umbrella, unde sunt analizate. Toate interogările inițiate de utilizatorul mobil sunt vizibile în panoul de control Umbrella, ceea ce permite administratorilor să acționeze prompt împotriva atacurilor de tip Phishing, a accesării accidentale a site-urilor rău intenționate și a transferului sau copierii neautorizate de date.

Dar aplicațiile mobile se pot conecta și la adrese IP rău intenționate. Pentru a contracara acest risc, am dezvoltat și introdus o nouă inovație la nivelul Cisco Security Connector – o funcționalitate de tip IP Blocking (în soluția Clarity) cu ajutorul căreia, prin doar câteva click-uri, administratorii IT pot introduce o adresă IP suspectă în „Black list“ și pot ajusta această listă corespunzător, obținând un control mai bun al operațiunilor.

Fie că e vorba de o conexiune IP directă sau de o interogare DNS, Cisco Security Connector asigură protecția completă a utilizatorilor mobili de smartphone-uri iPhone sau tablete iPad folosite în scopuri profesionale.

Cisco Security Connector oferă companiilor un nivel superior de vizibilitate și control asupra tuturor dispozitivelor iOS. În plus, datorită integrărilor dezvoltate pentru sistemele de Mobile Device Management (MDM) și Enterprise Mobile Management – cum sunt Cisco Meraki Systems Manager, VMware AirWatch Cloud EMM și MobileIron on-premises MDM –, soluția noastră permite realizarea de dezvoltări personalizate pe nevoile și cerințele de business specifice fiecărei organizații.

Beneficiind de capabilități similare soluției Cisco Advanced Malware Protection (care, recent, a primit certificarea Miercom Performance Verified), utilizatorii au acces la informații detaliate despre modul de funcționare al aplicațiilor și dispozitivelor mobile, iar administratorii le pot gestiona dintr-un singur panou de control, folosind consola AMP.

Oricâte măsuri am lua, nu putem controla întru totul acțiunile utilizatorilor mobili, dar cu ajutorul Cisco Security Connector putem gestiona rezultatele acestor acțiuni și consolida securitatea la nivelul întregii organizații.

Vă invit să testați gratuit capabilitățile Cisco Security Connector aici.

Lăsați un comentariu