Cisco Romania Blog
Share

Cisco prezintă tehnologiile care vor construi Internetul viitorului


12/12/2019


Cisco a prezentat astăzi strategia sa în domeniul tehnologiei, pentru construirea unui nou internet – un internet proiectat să impulsioneze inovația digitală dincolo de limitările economice, de performanță sau de consum de energie impuse de infrastructua actuală. Vorbim despre o abordare pe mai mulți ani, care va defini internetul pentru următoarele decenii.

Strategia Cisco are la bază dezvoltări și investiții în trei domenii tehnologice cheie: siliciu, optică și software.

Cisco a prezentat astăzi: Cisco Silicon OneTM, primul chip de siliciu unificat, care poate deservi orice zonă din rețea și poate fi utilizat sub orice formă. Noua arhitectură Cisco Silicon One va reprezenta fundația viitorului portofoliu de routere de la Cisco, cu performanțe de până la 25 de terabiți pe secundă (Tbps).

De asemenea, am lansat noua serie Cisco 8000, cea mai puternică clasă de routere din lume construite pe baza inovațiilor din siliciu; noi opțiuni de achiziție, care permit clienților să utilizeze tehnologiile companiilor prin intermediul unor modele de business segmentate.

Noua serie Cisco 8000 este prima platformă construită cu Cisco Silicon One Q100. Este concepută să ajute furnizorii de servicii și companiile web să reducă costurile de construire și operare pentru rețele foarte mari în era 5G, AI și IoT.

În următorul deceniu, experiențele digitale vor fi create cu tehnologii avansate – realitate virtuală și augmentată, streaming 16K, AI, 5G, calculatoare cuantice, securitate cibernetică adaptivă și predictivă, IoT inteligent și multe altele neinventate încă. Aceste aplicații de generație viitoare vor crește complexitatea, dincolo de capacitățile pe care actuala infrastructură de internet le poate susține în mod viabil.

Pe măsură ce vitezele porturilor cresc de la 100G la 400G și chiar mai mult, tehnologiile optice reprezintă o parte din ce în ce mai mare din costul pentru construirea și operarea infrastructurii de internet. Cisco investește constant în acest domeniu, pentru ca partea de optică să respecte cele mai stricte standarde de fiabilitate și calitate.

Pentru mai multe detalii, vă invit să accesați acest link.

Tags:
Lăsați un comentariu