Cisco Romania Blog

Cisco LoRaWAN 2.0 este aici!

2 min read



Industria europeană a cuprului cuprinde aproximativ 500 de companii, are o cifră de afaceri estimată la aproximativ 45 de miliarde de euro și în jur de 50.000 de angajaţi. Impactul acestei industrii în economia globală, datorită valorii adăugate care se obține din utilizarea produselor din cupru este semnificativ. Deloc surprinzător, acest sector este foarte atractiv pentru hoți. O căutare pe Google după cuvintele „furturi de cupru” furnizează peste 70.000 de rezultate, care semnalează în același timp și pierderile suferite de companii, de ordinul zecilor, chiar sutelor de milioane de euro. Numai în SUA, furtul de cupru costă companiile aproximativ 1 miliard de dolari pe an.

Probabil vă întrebați care e legătura dintre cupru și Cisco. Răspunsul este: soluția LoRaWAN 2.0 de la Cisco. Vă voi explica, în continuare, cum poate această soluție să răspundă unor probleme precum furtul de cupru.

Pentru companii, în general, este important să dețină capabilități de localizare a activelor, ca de exemplu a cablurilor sau bobinelor de cupru, coșurilor de gunoi etc. Prin urmărirea locației acestor active, furturile pot fi prevenite, iar activele furate pot fi recuperate. Cum? Prin instalarea de senzori de localizare, activele pot fi restricționate la o anumită locație sau pot fi localizate coșurile de gunoi pline, pentru a eficientiza acțiunea de colectare a deșeurilor menajere. Însă, senzorii care utilizează tehnologia GPS pentru a determina locația sunt costisitori, consumă multă energie de la baterie și trebuie încărcați frecvent – în unele cazuri, săptămânal. Din acest motiv, utilizarea senzorilor cu GPS este ineficientă pentru aplicații IoT pe scară largă, la nivelul unui oraș.

Soluția LoRaWAN de la Cisco răspunde tocmai acestor probleme. Suportul oferit pentru geolocația nativă permite acum gateway-urilor LoRaWAN de la Cisco să aproximeze locația unui senzor. Senzorii care utilizează LoRaWAN sunt mai rentabili, deoarece nu mai depind de un susbsistem GPS separat. Consumă semnificativ mai puțin, iar bateriile au o durată de viață îndelungată, de ordinul anilor. Rezultatul este eficientizarea detectării și urmăririi locației din punct de vedere al costurilor și simplificarea operării.

De asemenea, Cisco a lansat un nou software, care permite gateway-ului LoRaWAN să funcționeze ca unitate autonomă. Soluția autonomă este concepută pentru clienții cu rețele de acces existente, în timp ce soluția bazată pe gateway-ul Cisco IR809/IR829 oferă flexibilitate optimă de interconectare pentru noi dezvoltări de rețele. În plus, suportul pentru terminale de clasă B permite acum gateway-urilor să interogheze senzorii pentru informații, de câte ori este nevoie. Acest lucru oferă operatorului rețelei LoRaWAN flexibilitatea de a controla interogarea senzorilor la durate optime de timp sau la cerere, pentru a gestiona mai eficient comunicațiile și consumul de energie. De asemenea, capabilitățile oferite de Cisco includ gruparea senzorilor și posibilitatea de interogare separată a fiecărui grup, pentru a reduce timpul de comunicare cu senzorii și a-i face mai reactivi.

LoRaWAN este o tehnologie wireless LPWA (Low Power Wide Area), care elimină decalajul dintre tehnologiile de comunicații wireless pe distanțe scurte și comunicațiile celulare, fiind concepută pentru colectarea datelor IoT. Tehnologia este adoptată în domenii precum gestionarea activelor din sectorul industrial, parcarea inteligentă în orașe sau agricultura inteligentă. Cu noile capabilități de geolocalizare, soluția Cisco creează noi oportunități de piață, atât pentru companii, cât și pentru furnizorii de servicii care își pot urmări activele pentru a îmbunătăți activitățile de logistică, a reduce congestionarea, a preveni furturile și a spori eficiența operațională.

Cisco face parte din Alianța LoRa, care reunește peste 460 de membri la nivel global. Alianța LoRa oferă un program de certificare, pentru a garanta interoperabilitatea și accelerarea dezvoltării soluțiilor IoT în întreaga lume.

Authors

Bogdan Doinea

System Engineer

Sales

Lăsați un comentariu