Cisco Romania Blog
Share

Cisco Kinetic ajută companiile să implementeze rapid proiectele IoT


18/08/2017


Zilnic, interacționăm măcar cu un singur obiect conectat la internet. Nu e greu de imaginat că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, vom interacționa cu zeci de astfel de obiecte inteligente în fiecare zi.  IoT va reprezenta mai mult de jumătate din cele 27 de miliarde de dispozitive conectate la internet până în 2021, la nivel global, potrivit raportului Cisco Visual Networking Index (VNI) din acest an.

Posibilitățile de exploatare a universului IoT sunt atât de variate, încât foarte multe companii dezvoltă inițiative IoT sau se gândesc să facă acest lucru în viitorul apropiat. Deși IoT aduce companiilor numeroase beneficii economice, implementarea unui astfel de proiect este complexă, iar multe companii nu dețin competențele interne pentru a răspunde acestor provocări.

Cisco a reușit, însă, să simplifice acest proces. Recent, am lansat Cisco Kinetic, o platformă pentru operațiunile IoT, care ajută companiile să implementeze rapid proiectele IoT. Gestionarea dispozitivelor IoT din rețea este automatizată, iar companiile vor putea extrage informațiile relevante din volumul uriaș de date IoT aflat la dispoziția lor și vor putea lansa astfel mult mai repede servicii și produse pe piață.

Cisco Kinetic rezolvă trei provocări IoT importante cu care se confruntă companiile, dintr-o singură platformă:

  1. Conectează rapid și simplu dispozitivele la rețeaua companiilor
  2. Valorifică sistemele de calcul distribuite, astfel încât deciziile pot fi luate rapid
  3. Se asigură că datele obținute sunt securizate și direcționate către locațiile unde acestea pot furniza valoare adăugată

Managementul conexiunilor

Datorită anvergurii IoT este nevoie de o modalitate nouă de conectare, autentificare, monitorizare și gestionare a dispozitivelor IoT. Există miliarde de dispozitive care așteaptă să fie conectate, iar după mai bine de 10 ani de interacțiune cu universul IoT știm că este absolut critic să ne asigurăm că fiecare conexiune funcționează fără probleme și în ziua 3.000, la fel ca în prima zi.

Cisco Kinetic a fost conceput să rezolve aceste probleme, prin înțelegerea modului în care lucrurile conectate sunt transformate în dispozitive IoT de încredere, iar rețeaua companiei devine un loc primitor și sigur pentru conectarea acestor dispozitive.

Să luăm scenariul în care instalați un automat pentru vânzarea de băuturi – sau poate un copiator, becuri, un sistem de securitate etc. – într-o clădire de birouri. Ca producător al acestui dispozitiv IoT, pur și simplu doriți să-l conectați și să știți că va funcționa corespunzător. Cisco Kinetic, împreună cu Cisco DNA Center, simplifică și automatizează procesele complexe de configurare a rețelei locale pentru a recunoaște, autentifica, aplica politica potrivită și a se asigura că datele ajung la destinația dorită fără să interfereze cu alte dispozitive din rețea.

Fog computing

Un efect important al conectării a miliarde de dispozitive este că sistemele de calcul vor fi foarte distribuite – de la cloud-ul public până la cele mai îndepărtate zone de la nivelul dispozitivelor de intrare în rețea. Cisco Kinetic eficientizează modul și locația în care sunt procesate datele, stabilind automat ce trebuie să rămână la nivel local, ce e distribuit sau livrat în cloud.

Chevron, de exemplu, și-a dat seama că este ineficient să trimită volume mari de date către inginerii responsabili pentru optimizarea producției, la mii de kilometri de senzorii amplasați la nivelul sondelor de petrol. Cu Cisco Kinetic, aceștia pot procesa o mare parte dintre aceste date la fața locului, apoi le analizează și trimit experților din Houston, Texas numai datele esențiale. Au reușit astfel să reducă durata de luare a deciziilor de la 2 săptămâni la câteva secunde.

Transmiterea datelor

Una dintre cele mai mari provocări IoT este modul în care companiile pot obține maximum de valoare din datele IoT aflate la dispoziția lor. Pe baza unor reguli definite de proprietarii de date, Cisco Kinetic facilitează extragerea, standardizarea și transmiterea securizată a datelor. Avem un rol esențial în aplicarea regulilor care au fost negociate între părți.

Producători de mașini industriale, precum FANUC sau Makino valorifică datele obținute de la dispozitivele instalate în fabrici. Cisco Kinetic se asigură că ambele părți – producătorul dispozitivelor și proprietarul dispozitivelor – au acces la datele pe care sunt autorizați să le acceseze, protejând în același timp conexiunea de amenințări și vulnerabilități.

Cu Kinetic, Cisco va ajuta companiile să utilizeze eficient propriile rețele și dispozitivele conectate, dar și să valorifice pachetele de date IoT aflate la dispoziția lor, simplificând astfel adoptarea IoT.

 

Tags:
Lăsați un comentariu