Cisco Romania Blog

Case pentru comunități, speranță pentru viitor

2 min read



Oraşul Comăneşti din județul Bacău este un fost centru minier şi forestier, situat pe valea mijlocie a Trotușului, la poalele munţilor Goşmanu din Carpaţii Orientali. Oraşul Comăneşti era cunoscut mai ales prin industria carboniferă cu atestare certă din anul 1836. Primele vapoare care funcţionau cu aburi în sec. al XIX-lea între Dunăre şi Viena şi fabricile de morărit de la Iaşi utilizau cărbunele de Comăneşti. Un rol important în evoluţia localităţii, timp de un secol şi jumătate, l-a avut puternica familie Ghica, devenită la mijlocul secolului al XIX-lea Ghica de Comăneşti, care a contribuit prin inițiativele sale la dezvoltarea orașului.

Este, într-adevăr, un oraș încărcat de istorie, pe care am avut ocazia să-l vizitez în acest an, timp de o săptămână, între 14-21 mai. Dar nu ca turist, ci ca voluntar, alături de o echipă internațională formata din colegi din cadrul Cisco, participând la un program al organizației Habitat for Humanity Romania. Obiectivul acestui program este construcția si renovarea de case simple, decente şi accesibile ca preţ pentru şi împreună cu familiile ce au nevoie de locuinţe.

Aceasta nu este prima acțiune de voluntariat la care particip; împreună cu echipa Cisco România am ajutat de-a lungul timpului case de copii cu ocazia sărbătorilor sau cu alte prilejuri. Însă acest proiect m-a atras în mod special, deoarece am simțit că pot contribui și mai concret în folosul comunității. Conceptul de „give back”, și anume de a da înapoi celor din jurul nostru, după ce la rândul nostru am fost, poate, ajutați de alții, direct sau indirect, este mai mult sau mai putin prezent în România. Mi-am dorit să particip, pentru că am avut sentimentul că efortul meu se concretizează și că ajut astfel persoane care nu se pot ajuta singure.

Timp de o săptămână am lucrat la turnarea fundației unui spațiu de locuit care urmează să fie folosit de familiile defavorizate. Am vizitat casele unde stau în prezent aceste familii și am realizat de ce schimbare importantă vor avea parte și datorită sprijinului și efortului nostru.

Având acest obiectiv în minte, am reușit să depășim oboseala inerentă sau lipsa de abilități și experiență în construcții și ne-am sudat puternic, ca echipă. Am efectuat, fără excepție, prin rotație, toate activitățile ce se desfășoară pe șantier începând cu analiza planurilor, continuând cu managementul de proiect și al resurselor, terminând cu producerea cimentului și căratul cu roaba sau modelarea și așezarea armăturilor, precum și săpatul șanțurilor.

Sentimentul este unic, iar experiența merită și trebuie împărtășită tuturor, ceea ce am și facut, chiar în acele clipe. Îmi aduc aminte acum de un moment emoționant de pe șantier, când am reușit să ne conectăm cu un router 4G și să asistam la o sesiune de teleprezență live cu colegii noștri din regiune. Nu ne-a împiedicat nimic să fim activi pe șantier, și în același timp mereu conectați cu Cisco, împărtășind frumoasa experiență de voluntari tuturor colegilor noștri.

Cred că exemplul personal are cel mai mare impact în a convinge și alți voluntari să participe pe viitor. Abia aștept să iau parte la următoarea acțiune. Am muncit continuu, intens, însă satisfacția că am clădit ceva care va sta în picioare zeci de ani, este unică.

Consider însă că, la fel de important, este să încercăm să schimbăm zi de zi ceva în jurul nostru. Astfel, din când în când, particip, împreună cu cele două fetițe, de 6 respectiv 9 ani, la diverse acțiuni de ecologizare sau ne petrecem timp ajutându-i cum putem pe cei bolnavi sau afectați de diverse greutăți ale vieții.

Sper să inspirăm cât mai mulți români să se implice în astfel de acțiuni pe viitor, deoarece consider ca stă în puterea noastră si doar împreuna putem schimba România în bine.

Lăsați un comentariu