Cisco Romania Blog
Share

AcadNet devine competiție internațională


10/03/2022


Pentru versiunea in limba engleza click aici.

Anul acesta, AcadNet împlinește 16 ani de existență. O vârstă respectabilă, pe care competiția organizată de Universitatea Politehnica București în parteneriat cu Ministerul Educației și cu Uniunea Profesorilor de Informatică din România (UPIR) și cu sprijinul Cisco România o celebrează sub noua titulatură oficială de Olimpiada Internațională de Informatică Aplicată.

Astfel, în premieră, anul acesta, la cele două secțiuni ale competiției – Networking și Computers – se vor putea înscrie studenți și din afara României. AcadNet 2022 se va desfășura online, în perioada 7-8 mai, înscrierile realizându-se în intervalul 10-25 aprilie, la adresa https://concurs.acadnet.ro

Cele două secțiuni ale Olimpiadei Internaționale de Informatică Aplicată abordează subiecte de actualitate din domeniul informaticii. Tematicile din cadrul concursului de Networking sunt aliniate cu curricula Cisco CCNA 1-2-3, iar cele din secțiunea Computers – cu Cisco IT Essentials (la care se adaugă cunoștințe din zona de configurare Linux și Windows).

Ca și la edițiile anterioare, concursul va include o probă teoretică – sub forma unui test cu opțiuni multiple de răspuns –, precum și una practică. Astfel, studenții care vor concura în cadrul secțiunii de Networking vor trebui să gestioneze, analizeze și identifice problemele dintr-o simulare de rețea folosind Cisco Packet Tracer, în timp ce concurenții din cadrul Computers vor avea la dispoziție o mașină virtuală pentru a-și demonstra competențele și abilitățile pe zona de instalare și configurare, troubleshooting și securitate.

Ca în fiecare an, AcadNet va aduce laolaltă studenți ai facultăților de profil, ingineri și specialiști IT&C, precum și profesori, instructori și absolvenți ai cursurilor CCNA și IT Essentials. Pentru mai multe detalii și noutăți despre AcadNet 2022 puteți accesa https://acadnet.eu

De 24 de ani, Cisco investește constant în educație și dezvoltarea competențelor digitale prin intermediul programului internațional Networking Academy, cel mai extins și longeviv program de Corporate Social Responsability în domeniul educațional care se desfășoară în 180 de țări. În România, peste 140.000 de studenți au absolvit deja cursurile NetAcad.

Anul trecut, Cisco a extins misiunea NetAcad prin lansarea programului global Skills for All, care oferă acces gratuit la resurse de învățare pe subiecte de actualitate imediată precum securitatea informatică, infrastructuri cloud sau automatizare.

Tags:
Lăsați un comentariu