Cisco Romania Blog

5 motive pentru care DevNet este unul dintre cele mai populare programe de certificare

3 min read



La Cisco, înțelegem și apreciem valoarea specialiștilor IT și sprijinim dezvoltarea competențelor lor prin programe de certificare în crearea cărora investim timp, efort și multe resurse. Un astfel de program, care se bucură deja de un mare interes din partea profesioniștilor IT și care a fost lansat în luna februarie a anului trecut, este cel de certificări DevNet.

Popularitatea certificărilor DevNet se datorează în bună măsură faptului că programul a apărut ca un răspuns direct la cererea tot mai mare din piață de profesioniști IT cu competențe în domeniul arhitecturilor IT, dar și cu abilități de dezvoltatori. Sunt cerințe critice pentru a susține evoluția companiilor din orice industrie, însă astfel de specialiști sunt greu de găsit.

Programul de certificare DevNet vă asigură competențele și abilitățile multidisciplinare de care piața are nevoie și care vă pot consolida evoluția profesională. Conform „2020 IT Skills and Salary Report“, profesioniștii IT care au obținut anul trecut noi certificări au avut creșteri salariale în valoare de 12.000-13.000 USD.

Obținerea unei certificări nu este, însă, un demers facil. De aceea, pentru a simplifica  acest efort, am gândit programul de certificare DevNet astfel încât să poată fi adaptat programului și nevoilor specifice fiecărui cursant.

Iată care sunt principalele avantaje oferite de DevNet și care fac din el unul dintre cele mai apreciate programe de certificare existente pe piață:

Puteți alege specializarea pe care o doriți

Programul de certificare DevNet a fost special conceput să acopere o gamă extinsă de noi roluri:

  • Jr/Entry-level Developer
  • Jr/Entry-level Software Engineer
  • Jr/Entry-level Applications Developer
  • Jr/Entry-level Automation Developer
  • Jr/Entry-level Cloud Developer
  • Associate Site Reliability Engineer (SRE)
  • Jr/Entry-level DevOps Engineer
  • Test Development Engineer
  • Automation Engineer.

Alegerea vă aparține!

Luați decizii în cunoștință de cauză

Pentru a vă ajuta să faceți alegeri în cunoștință de cauză aveți la dispoziție mai multe surse de informare. Pentru început, vă recomandăm să vă familiarizați cu structura cursurilor și a examenelor Cisco DevNet Associate și Professional aici. Apoi, puteți explora diferitele specializări DevNet, programele DevNet Associate Prep, webinariile și grupurile de studiu, precum și lista de cursuri disponibile.

Deveniți parte din comunitatea DevNet

Știm că obținerea unei certificări nu este un demers facil și, din acest motiv, vă oferim din start posibilitatea de a face parte din DevNet Certifications Community. Este o comunitate deschisă, în care veți găsi atât colegi, cu care puteți împărtăși experiențele de învățare, cât și profesioniști care au obținut deja cel puțin o certificare Cisco și de la care puteți primi sfaturi indispensabile pe care nu le veți găsi în altă parte. Comunitatea DevNet este deschisă tuturor membrilor Cisco Learning Network și oricine se poate alătura gratuit.

Personalizați-vă planul de studii

Programul de certificare DevNet vă pune la dispoziție o gamă variată de resurse. Unele sunt gratuite, ajutându-vă să economisiți bani și să studiați în mod independent. De exemplu, oferta pentru studiu individual include: • DevNet Essentials; • DevNet Prep; • DevNet Day On Demand; • înregistrări ale webinarilor DevNet, • Cisco Press books. Complementar însă, aveți la dispoziție și resurse specifice, precum Cisco Certified DevNet Associate Guided Study Groups – grupuri de studiu organizate și conduse de specialiști Cisco, special concepute pentru a vă ajuta să economisiți timp și pentru care puteți beneficia de discounturi de până la 50% – sau oferte de tip „Learning Bundles“, care vă oferă reduceri de 15%.

Testați-vă abilitățile în Sandbox

Dacă sunteți debutant în domeniul programării sau al soluțiilor de infrastructură și aveți nevoie de cineva care să vă ghideze primii pași în tehnologia Cisco puteți începe de aici. Aveți la dispoziție cursuri complete de instruire, dar și unelte practice de învățare, precum platforma Sandbox, care vă oferă posibilitatea să vă testați codurile în siguranță. Prin Sandbox, puteți accesa peste 70 de laboratoare, care includ medii virtualizate, simulatoare și medii hardware reale, inclusiv cele mai recente platforme Cisco, precum Cisco Modeling Labs (CML), în care puteți simula rețele SD-WAN, IoT etc.

Oferta Sandbox este completată de DevNet Code Exchange, o altă resursă gratuită prin care puteți accesa sute de coduri create de inginerii Cisco, de companii din ecosistemul nostru de parteneri și de dezvoltatori individuali și care sunt disponibile public pe GitHub. Totodată, prin intermediul DevNet Automation Exchange puteți descoperi o gamă extinsă de scenarii de lucru și coduri pentru automatizarea rețelei.

Cererea de specialiști IT capabili să dezvolte soluții multi-domeniu, scalabile, automatizate și personalizabile va continuă să crească. Dacă v-ați decis să exploatați această oportunitate profesională și să vă înscrieți în programul de certificare DevNet și doriți mai multe informații vă invităm să ne contactați la solutiicisco@cisco.com

Authors

Catalina Niculita

System Engineer Manager

Sales

Lăsați un comentariu