Cisco Romania Blog
Share

5 mituri uzuale despre automatizarea rețelei


06/08/2021


În era post-COVID, mai mult de jumătate (58%) dintre angajați doresc ca, lunar, să lucreze cel puțin 8 zile de acasă (conform studiului „The rise of the hybrid workplace“). Iar atunci când revin la serviciu, vor să beneficieze de condiții cel puțin similare celor din „Home office“, dacă nu mai bune.

Noile cerințe cresc, însă, încărcarea departamentelor IT, care sunt obligate să caute permanent soluții prin care să acopere atât nivelul crescut al exigențelor utilizatorilor finali, cât și evoluția nevoilor de business. Acesta este, de altfel, și principalul motiv pentru care 50% dintre profesioniștii IT care au participat la studiul nostru de anul trecut au declarat că sunt interesați să prioritizeze adopția soluțiilor de automatizare a rețelei.

50% reprezintă un procent substanțial, având în vedere că beneficiile automatizării operațiunilor de rețea sunt binecunoscute și confirmate de mii de implementări. Dar este explicabil, dacă ținem cont de „miturile“ care înconjoară acest subiect. Am realizat, cu sprijinul colegilor mei, o selecție a celor mai frecvente motive invocate împotriva automatizării rețelei, dar care nu rezistă nici măcar unei argumentații succinte:

Mitul numărul 1: „Automatizarea crește nivelul de risc“

Aparent, verdictul pare pertinent, însă, dacă ținem cont că erorile umane reprezintă una din principalele cauze ale downtime-urilor neplanificate, este evident că motivul citat are o valoare de adevăr extrem de mică.

Ce-i drept, dacă sunt automatizate politici de rețea și procese incorect definite, într-adevăr riscurile sporesc. Dar, atunci când sunt implementate corect, automatizările cresc capacitatea rețelei de a se auto-optimiza și auto-proteja, fără a mai fi nevoie de intervenția umană și fără a genera întreruperi în livrarea aplicațiilor și serviciilor. Adică, acționează exact contrar enunțului inițial, reducând factorii de risc.

Mitul numărul 2: „Pentru a livra beneficiile așteptate, rețeaua trebuie să fie integral automatizată“

Abordările de tipul „All or none“ sau „One and done“ nu se pot aplica în cazul automatizării rețelei, pentru că aceasta evoluează constant, în ritm cu nevoile de business, cu noile amenințări apărute, cu cerințele utilizatorilor finali, cu noile tehnologii adoptate etc.

De exemplu, în perioada pandemiei, numeroase companii au apelat la automatizare pentru a simplifica procesele de înrolare a terminalelor mobile sau de configurare, provizionare și management al rețelei atunci când deplasările erau limitate de restricțiile impuse de carantină. Rezultatul: mai puține deplasări în puncte de lucru, mai puține ore de muncă manuală pentru instalarea și configurarea fiecărui echipament individual din diferite puncte de lucru, subsidiare sau filiale și – mai ales! – șanse minime de apariție a erorilor.

Pentru a beneficia de aceste avantaje, nu trebuie însă să automatizați întreaga rețea. De altfel, recomandarea noastră este o abordare etapizată, pentru ca, după fiecare fază parcursă, să analizați beneficiile obținute, modul în care acestea vă eficientizează munca și ce oportunități noi vă oferă. Și nu uitați lecția pandemiei – automatizarea trebuie să vă ajute să creșteți sustenabilitatea, agilitatea și flexibilitatea proceselor de business, astfel încât să puteți depăși rapid noile provocări care pot apărea.

Mitul numărul 3: „Soluțiile de automatizare nu au atins încă stadiul de maturitate necesar“

Afirmația de mai sus reprezintă o eroare de percepție evidentă – într-adevăr, soluțiile de automatizare evoluează dinamic, dar aceasta nu înseamnă că nu sunt mature, ci că transformarea lor este firească. Pe de o parte, pentru că – așa cum am menționat anterior – trebuie să se adapteze continuu la noile cerințe ale companiilor. Pe de alta, pentru că vendorii integrează permanent noi tehnologii, pentru a le crește performanța. Cum sunt, de exemplu, cele de Machine Learning și inteligență artificială, care permit depistarea și corijarea automată a comportamentelor anormale ale componentelor hardware și software. Sau conceptul nostru inovator de Intent-Based Networking (IBN), prin care rețeaua învață automat care sunt nevoile proceselor de business și le transpune în politici de rețea, pe care le monitorizează și ajustează continuu pentru a asigura nivelul de performanță necesar.

Astăzi, soluțiile de automatizare a rețelei ajută la reducerea complexității operațiunilor de management, accelerarea identificării problemelor și a soluțiilor adecvate remedierii lor, eliminarea erorilor, îmbunătățirea performanței aplicațiilor și creșterea agilității proceselor de business. Și acestea sunt doar câteva beneficii dintr-o listă mai amplă, despre care puteți citi în studiul IDC „The Quantifiable Business Value of Advanced Networking“.

Mitul numărul 4: „Rețeaua merge bine, deci nu avem nevoie de automatizare“

Pandemia a demonstrat tuturor că provocările nu sunt rezervate doar anumitor categorii de companii, iar amenințările de securitate nu mai fac de mult discriminări în ceea ce privește ordinul de mărime sau domeniul de activitate. În prezent, orice departament IT se confruntă cu probleme generate de gestionarea device-urilor mobile, a angajaților care lucrează la distanță, a aplicațiilor distribuite și a serviciilor cloud etc. Toate aceste provocări pot fi gestionate mai eficient și cu costuri mai mici folosind soluțiile de automatizare a rețelei, care, în plus, asigură niveluri superioare de reziliență, flexibilitate și scalabilitate a proceselor de business.

Mitul numărul 5: „Automatizarea ne va lăsa fără locuri de muncă“

Automatizarea rețelei elimină, într-adevăr, o serie de sarcini repetitive, însă oferă și numeroase noi oportunități profesionale. Cum sunt, de exemplu, cele pe zona de orchestrare a rețelei, unde nevoile de business sunt traduse în politici de rețea care trebuie agregate și corelate în mod unitar. Și acesta este doar un exemplu dintr-o listă mai amplă, pe care o puteți citi în studiul nostru „2020 Global Networking Trends Report“.

Dacă doriți mai multe informații despre cum vă poate ajuta automatizarea rețelei să vă îmbunătățiți nivelul de reziliență al business-ului, vă invităm să vizionați acest webinar Cisco și să ne contactați la solutiicisco@cisco.com

Tags:
Lăsați un comentariu