Cisco Romania Blog

12 recomandări pentru întâlniri online de succes

4 min read



Milioane de angajați din lumea întreagă lucrează, în prezent, de acasă, iar dacă până acum ne întâlneam în sălile de conferință sau la o cafenea cu colegii sau cu partenerii de business, azi trebuie să ne obișnuim să ne întâlnim cu precădere online.

Pentru cei mai mulți dintre cei care lucrează de acasă, soluțiile și instrumentele de colaborare audio-video reprezintă încă un teren nefamiliar și au nevoie de mai mult timp să se adapteze acestei noi experiențe de lucru. Cu toate acestea, nevoia de a ne conecta unii cu ceilalți a generat o creștere a numărului de sesiuni realizate prin intermediul soluțiilor de colaborare. De exemplu, numai în luna martie, au fost înregistrate peste 73 de milioane de sesiuni prin Webex Meetings. Mai mult decât atât, am observat o creștere a numărului de sesiuni video, pe lângă sesiunile integral audio. Acum, mai mult ca niciodată avem nevoie să ne și vedem atunci când ne conectăm.

Însă, așa cum aminteam mai sus, mulți dintre angajații care lucrează de acasă nu se simt confortabil să se conecteze cu echipa sau partenerii de business printr-o sesiune video. Explicațiile sunt diverse: nu doresc să expună interiorul locuinței proprii altor persoane sau sunt deranjați de faptul că ar putea apărea zgomote de fundal imprevizibile, pe care nu ar ști cum să le elimine.

Pe lângă aceste aspecte, să nu uităm de securitate. Atacatorii încearcă să profite de tendința actuală, de migrare către o forță de muncă aflată la distanță și își concentrează eforturile pe crearea de amenințări cu care pot obține acces la aplicațiile și datele utilizatorilor. Sunt vizate inclusiv instrumentele de colaborare, datorită datelor extrem de sensibile care sunt partajate adesea pe aceste platforme.

Așadar, cum ne asigurăm că avem întâlniri online cu care ne simțim atât confortabil, cât și în siguranță, feriți de amenințările cibernetice?

Iată câteva recomandări de utilizare sigură și eficientă a soluțiilor de videoconferință:

  • Dacă nu doriți să expuneți interiorul casei dumneavoastră persoanelor cu care vă întâlniți online, există soluții pentru asta. De exemplu, cu ajutorul Cisco Webex Desk Pro, puteți estompa cu ușurință fundalul de acasă sau puteți alege un alt fundal pentru a ascunde dezordinea și a vă concentra pe ceea ce aveți de făcut.
  • Un alt inconvenient atunci când lucrați de acasă sunt zgomotele de fond. De cele mai multe ori imprevizibile: lătratul unui câine, sirena de la o ambulanță sau zgomotul tastaturii atunci când scrieți. Funcționalitățile soluției noastre, Webex Meetings, elimină automat aceste zgomote de fond și vă permit să vă continuați întâlnirea fără probleme.
  • Doar pentru că lucrați de acasă nu trebuie să stați numai pe scaun. Cu ajutorul camerei noastre cu senzori, vă puteți îndepărta de scaun, vă puteți deplasa în timp ce vorbiți, iar tehnologia AI din dispozitivul Webex focalizează camera pe dumneavoastră, încadrând automat imaginea. Experiența de colaborare devine astfel mai naturală.
  • Organizațiile care doresc să implementeze soluții de colaborare ar trebui să le evalueze înainte, pentru a se asigura că sunt respectate nivelurile de risc acceptate de companie.
  • Lucrăm de acasă, pe rețele care nu sunt de încredere, de aceea criptarea în tranzit pentru conferințe web este obligatorie.
  • Verificați modul în care este realizat accesul la întâlnirile virtuale. Este cel mai bine dacă întâlnirile (și înregistrările) sunt protejate prin capabilități de autentificare SSO (Single Sign-on) și multi-factor (MFA).
  • Țineți cont de aspectele legate de confidențialitate și luați măsuri pentru a asigura securitatea conferințelor video.
  • Dezactivați toate funcțiile pe care nu le utilizați – inclusiv microfon, cameră, partajarea ecranului și a fișierelor.
  • Acoperiți camera web pentru a bloca fizic partajarea video. Unele videoconferințe activează automat video, imediat ce vă alăturați apelului sau permit gazdelor să activeze funcția video a participanților. Cisco Webex DX80 vine cu un obturator încorporat care oferă această funcționalitate.
  • Dacă aveți de gând să partajați ecranul, dezactivați notificările desktop și asigurați-vă că imaginile pe care le aveți pe fundalul calculatorului și celelalte ferestre deschise pot fi împărtășite și cu ceilalți participanți.
  • Nu reutilizați codurile de întâlnire și setați parole.
  • Solicitați aprobarea persoanei care a propus întâlnirea pentru acces guest la întâlniri și înregistrări.

Principiul nostru a fost întotdeauna colaborare fără compromisuri. Arhitectura Webex se bazează pe Cisco Secure Development Lifecycle (SDLC) – adică toate funcționalitățile implementate de Cisco integrează încă din etapa de design elemente de securitate și de confidențialitate a datelor utilizatorilor.

  • Cisco garantează faptul că ID-urile dedicate sesiunilor de întâlniri sunt alocate camerelor respective și sunt securizate cu parole în mod implicit.
  • Setările implicite de securitate ale Webex previn atacurile de tip Man in the Middle (de exemplu, atunci când hackerii modifică, în tranzit, textul scris de utilizatori). Webex consideră orice entitate terță, neautorizată în avans, ca pe un atac Man in the middle și refuză accesul.
  • Webex oferă criptare end-to-end pentru datele în uz, în tranzit și stocate, prin intermediul unei chei asupra căreia clientul are control.
  • Transcrierile întâlnirilor din Webex se realizează intrinsec, în interiorul soluției Webex (folosind Voicea, și nu soluții third-party), astfel încât transcrierile nu părăsesc niciodată cloud-ul companiei către o terță parte.

De asemenea, Webex se integrează cu Duo Security (SSO și autentificare cu mai mulți factori) și cu Cisco Advanced Malware Protection (AMP) pentru Endpoints – care fac parte din oferta extinsă gratuită de securitate a Cisco pentru a ajuta organizațiile să asigure rapid securitatea pentru tot mai mulți angajați care lucrează de acasă.

Pentru mai multe detalii despre oferta Webex și funcționalitățile oferite, vă invit să urmăriți acest video.

De asemenea, ne puteți contacta oricând, la solutiicisco@cisco.com.

Authors

Răzvan Atimariti

Collaboration Product Sales Specialist

Cisco South-Eastern Europe

Lăsați un comentariu