Cisco Romania Blog
Share

Sorin Râbu & NetAcad: o chimie care durează de 20 de ani

- 14/06/2018 17:10

Sorin Râbu povestește cu umor că, cel mai probabil datorită unei alinieri a planetelor, a făcut parte din prima serie de studenți Cisco Networking Academy. Acum 20 de ani, era doar un adolescent pasionat de informatică, însă norocul de a fi selectat în prima clasă NetAcad în Liceul Cantemir Vodă urma să-i definească parcursul profesional. A cunoscut o nouă pasiune, rețelistica, un domeniu ce avea să-i schimbe viața, după cum mărturisește cu emoție și bucurie, în același timp.

Sorin, cum ai ajuns în prima clasă NetAcad?

Îmi place să cred că am ajuns în prima clasă Cisco NetAcad printr-un șir de alegeri și întâmplări norocoase. Urmam o școală cunoscută pentru profilurile sale în limba engleză, când am fost remarcat de profesoara mea de informatică de atunci, Valiana Petrișor, ceea ce a însemnat mai târziu înscrierea mea la liceul de informatică Cantemir Vodă, unde am studiat limbaje de programare.

Profesorii de informatică din liceu ne-au anunțat că vor pleca în Birmingham, Marea Britanie, pentru a urma o calificare și se vor întoarce instructori de ceva ce se numea Cisco Networking Academy. Noi nu știam pe atunci nici de Cisco, nici de Networking Academy. După revenirea în țară, au selectat mai mulți elevi dornici și interesați să se dezvolte în zona de software, hardware și telecomunicații și au format prima clasă Cisco Networking Academy din liceul Cantemir Vodă din București. Am avut norocul să fiu și eu printre cei 30 de elevi aleși. Cred că s-au aliniat planetele.

Cum a fost experiența NetAcad?

Așteptam cu nerăbdare cursurile care aveau loc în weekend; acelea erau „zilele Cisco”. La cursurile Cisco NetAcad atmosfera era cu totul diferită față de cea din cadrul orelor de clasă, devenisem o familie și, în același timp, începusem să ne considerăm o specie nouă de indivizi. Am avut o serie de cursuri teoretice și practice. Atunci mi-am dat seama că îmi doresc să merg înspre parcursul profesional deschis de Cisco. Prima mea realizare a fost în cadrul cursurilor. La vremea aceea, liceul avea internet pe cablu coaxial, iar în cadrul cursurilor, prima temă practică a fost să schimbăm această rețea cu o rețea de tip Ethernet. Dacă nu mă înșel, liceul Cantemir Vodă a fost primul liceu din România cu rețea de internet Ethernet.

Care a fost impactul Cisco NetAcad asupra carierei tale?

Dacă nu aș fi urmat cursurile NetAcad, probabil că acum aș fi fost programator, ceea ce nu e un lucru rău, pentru că mi-a plăcut şi programarea. Însă nu știu dacă aș fi fost propulsat de aceeași pasiune. După ce am terminat cursurile Cisco, în 2001 am devenit la rândul meu instructor Cisco. Am avut chiar și o clasă de elevi cu dizabilități, pasionați de acest domeniu al tehnologiei. Am renunțat la weekend-uri pentru a împărtăși acestor tineri o parte din pasiunea și cunoștințele mele. Acum lucrez pentru companii din întreaga lume din zona IT&C și, după atâția ani, încă sunt instructor Cisco.

Mă bucur că fac parte din această nouă generație de ingineri creată de Cisco Networking Academy. Nu există dubiu că această generație a avut un aport important în dezvoltarea infrastructurii de internet de la nivelul țării. Rețelele de cartier erau construite de elevi, absolvenți sau cursanți ai academiilor Cisco, iar azi încă beneficiem de această infrastructură performantă. Mai mult decât atât, această evoluție pozitivă a rețelelor de cartier la nivelul întregii țări, la o calitate foarte bună, a dezvoltat și dorința de cunoaștere a ceea ce se află în spatele acestor tehnologii. Studenții NetAcad le povesteau prietenilor, familiei, cunoștințelor cum ajunge, de fapt, internetul până la calculatoarele noastre. NetAcad a creat povești de succes și a schimbat vieți, inclusiv pe a mea.

IT-ul este domeniul care evoluează constant și rapid. Apar tehnologii noi într-un ritm accelerat. Poate ține România pasul cu noile tehnologii?

Noile tehnologii se dezvoltă mai repede decât le putem noi controla și cred că fără noua generație de studenți și de elevi care să se implice activ în înțelegerea și aprofundarea acestor tehnologii, o să fim luați puțin pe sus de tehnologie. Unele job-uri vor dispărea, vor apărea altele, însă Cisco va fi mereu pregătit. Acum studenții pot alege din mai multe tipuri de specializări, precum Internet of Things, cybersecurity sau cloud computing. În același timp, însă, studenții pot învăța să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, relaționare și leadership. Cisco NetAcad este și va fi o academie de viitor, pentru că dezvoltă competențe pentru job-urile viitorului.

Tags:
Lasă un comentariu