Cisco Romania Blog
Share

Smart Agriculture, noul teren de încercare al antreprenorilor români


29/06/2016


La 16 ani lucra ca programator freelancer pentru clienți din Germania și Franța. După terminarea facultătii accesa o finanțare europeană de 25.000 de euro cu care își lansa primul start-up – dezvoltatorul de soluții mobile și web Cypien -,iar în prezent, la 21 de ani, își dezvoltă cel de-al doilea start-up într-un domeniu cunoscut mai nou ca Agricultura 4.0.  Gabriel Rotaru face parte din ceea ce se poate numi prima generație de antreprenori veritabili ai României, care nu se pot obișnui cu rutina și cu programul fix și aleg să pornească pe cont propriu. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine, iar dezvoltarea tehnologiilor digitale reprezintă cel mai bun suport, după cum afirmă și Gabriel în interviul acordat Cisco România. Cel mai recent start-up, lansat alături de trei colegi de facultate – Robert Miştovschi, Daniel Vladu și Bogdan Brînzei – poartă numele de Serafim și își propune optimizarea recoltelor agricole prin reducerea costurilor legate de resursele folosite (irigații, pesticide, îngrășăminte) și economisirea de timp. Compania culege date din sol cu ajutorul senzorilor și dronelor, le analizează, identifică problemele și oferă rezultatul agricultorului într-o platformă ușor de utilizat.

Echipa De ce ai ales să începi o afacere atât de devreme? 

Pur și simplu este unul din lucrurile dorite de când eram mic. Am făcut această alegere simțind anumite oportunități și dorind să profit de ele. De exemplu, deși Cypien începea să crească și ar fi avut nevoie de implicarea mea full-time, am văzut un potențial enorm în tehnologizarea agriculturii din România și, cu toată dificultatea de a-mi gestiona timpul, am cofondat și Serafim. În timp, m-am dedicat tot mai mult acestui proiect. Semnele de pe piață și entuziasmul legat de soluția noastră îmi dau convingerea că a fost o decizie extrem de bună.

Cum te ajută tehnologia Cisco în activitatea start-up-ului? Poți detalia pe scurt procesul de analiză și cum ajută la imbunătătirea activitătilor agricole?

Una dintre problemele cu care ne-am confruntat a fost lipsa acoperirii de internet (GSM) în zonele rurale. Din fericire, am găsit o tehnologie CISCO pentru transmiterea datelor la distanță. Este vorba de un protocol bazat pe unde radio -LoraWAN- cu care putem trimite date până la 40 de km în câmp liber. Acest standard ne aduce securitate, transmisie la mare distanță și autonomie ridicată.

De ce agricultură și nu alt domeniu? 

Ideea proiectului Serafim a venit în urma mai multor discuții pe care le-am avut cu Robert Mistovschi, cu care am colaborat și înainte, despre situația agriculturii din România. În timp, ni s-au mai alăturat doi studenți de la Automatică, Bogdan Brînzei și Daniel Vladu. Fiind pasionați de  tot ce înseamnă tehnologie și start-up-uri din această zonă, am observat un trend în Statele Unite ale Americii spre Agricultura 4.0, adică agricultura digitalizată. Acolo au apărut chiar și programe de accelerare speciale pentru ideile de afaceri de pe acest sector de Agritech. Făcând o paralelă cu ce se întâmplă în România putem să vedem diferența.

Un alt lucru care ne-a motivat este potențialul enorm, dar neutilizat al agriculturii românești. Ca și suprafață de teren agricol ne plasăm pe locul 8 în Uniunea Europeană, situându-ne în schimb pe penultimul loc ca și producție propriu-zisă. De aici ne-am dat seama că ceva nu este în regulă. Cercetând, am observat că toate țările cu producție ridicată au și un grad de tehnologizare agricolă foarte ridicat.

În discuțiile cu potențiali clienți, care este reacția companiilor din domeniul agricol la soluțiile pe care le oferiți? Cum apreciezi disponibilitatea lor în fața tehnolgiilor digitale?

Unul dintre principalele motive de teamă atunci când am început să lucrăm la Serafim a fost că agricultorii nu vor vedea avantajele soluției noastre și nu vor dori să o adopte. Pentru a evita acest lucru ne-am luat măsuri de precauție: am colaborat cu ingineri agronomi și profesori universitari pentru a oferi o soluție într-o formă cu adevărat folositoare pentru agricultori, am dezvoltat soluția încât să fie cât mai ușor de folosit (de exemplu drona are autopilot și după lansare urmărește traseul setat, fără altă intervenție), și nu în ultimul rând, am mers și am discutat cu potențialii clienți, reiterandu-ne produsele. Din fericire, se pare ca îngrijorarea noastră a fost nefondată, majoritatea potențialilor clienți cu care am discutat fiind receptivi, înțelegând repede avantajele soluției noastre și dorind să introducă gradual cât mai multă tehnologie pentru a-și optimiza recoltele.

Ai o certificare Cisco CCNA. Cum te-a ajutat această certificare în activitatea ta de pană acum? Plănuiesti să obții și alte certificări Cisco?

Chiar dacă nu m-am îndreptat spre zona de rețelistică, această certificare m-a ajutat să înțeleg mai bine numeroase arhitecturi ITC și părțile lor componente, lucru indispensabil pentru orice persoană tehnică. Mereu am fost de părere că orice lucru nou învățat pe zonă ta de activitate sau conex te va ajuta în dezvoltarea profesională, așa că nu exclud să obțin și alte certificări Cisco.

Pot fi tehnologiile digitale un catalizator pentru dezvoltarea antreprenoriatului în România? Poți să ne oferi câteva impresii personale, având în vedere activitatea ta de pană acum?

Clar. Chiar cred că tehnologia este principalul catalizator al antreprenoriatului românesc.  Probabil acest lucru se datorează interesului gigantic pentru cariere în ITC al tinerilor români datorat cererii pieței și implicit salariilor ridicate, ajungându-se la un număr mare de oameni tehnici. În plus, cele mai mediatizate start-up-uri actuale și unele dintre cele mai răsunătoare succese sunt cele din zona de tech, deschizând apetitul antreprenorilor de a merge în această direcție, dar și al investitorilor de a băga bani în acest sector.

Dacă ai putea implementa în România oricare dintre soluțiile oferite de Cisco, care ar fi aceea, în ce sector și de ce?

Pe lângă Smart Agriculture, un sector care mă interesează este reprezentat de Smart Cities, adică integrarea soluțiilor de IoT în  gestionarea resurselor dintr-un oraș. Aici mă gândesc la iluminat inteligent, spectacole interactive,  hărți cu disponibilitatea locurilor de parcare, obținerea de informații contextuale pentru diverse obiective, etc. Din  câte știu, deja s-a implementat primul proiect Smart City din București  și a fost dezvoltat chiar cu tehnologii Cisco.

Care este, în opinia ta, cea mai importantă necesitate  a start-up-urilor românești din domeniul tehnologiei și ce soluție  ai avea pentru ea?

Antreprenoriatul a  devenit ceva cool la nivel global.  Văd cum, şi în România, creşte  exponențial interesul  pentru înființarea de start-up-uri, mai ales în sectorul tehnologic. O problemă este însă, că nu avem încă mentalitatea și educația potrivite pentru a fi antreprenori la nivelul altor țări. Dar soluții deja încep să apară, văd în țară tot mai multe programe de mentoring  (ca Innovation Labs), sau chiar universități și școli dedicate antreprenoriatului.

Tags:
Lăsați un comentariu