Cisco Romania Blog
Share

Instructor Cisco la 22 de ani


05/05/2017


Ramon Năstase este un tânăr de 22 de ani, student la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica București, care și-a construit o carieră de instructor Cisco, predând cursuri de rețelistică pe YouTube. O modalitate inedită de predare a unor cursuri complexe, a căror durată medie este de doar 5 minute.

Îl recomandă nu doar pasiunea pentru IT și comportamentul autodidact, ci și certificările Cisco pe care le deține: CCNP R&S, CCNP Security și CCNA Voice. Era doar în clasa a X-a când s-a înscris la un curs de rețele de calculatoare, Cisco CCNA. Astfel, ne-a mărturisit el, a descoperit foarte multe lucruri interesante și a început să învețe susținut, chiar dacă inițial doar de frica examenelor ce aveau loc după finalizarea fiecărui capitol de curs. Rezultatele nu au întârziat să apară: în 2013 a câștigat Concursul Național de Rețele de Calculatoare, AcadNet, fiind ulterior admis ca olimpic la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Iar în 2014 s-a clasat pe locul al treilea în regiunea EMEA, în cadrul competiției internaționale pentru studenți, Cisco Networking Academy NetRiders.

Ramon se autodefinește ca „o persoană care dorește să împărtășească cunoștințele acumulate de-a lungul timpului, care dorește să-i inspire pe alții să facă mai mult, să depună mai mult efort pentru a-și îndeplini visurile”.

Și crede că cea mai bună metodă prin care poate face acest lucru este prin intermediul unor canale de comunicare interactive, precum YouTube și Facebook, în care să le vorbească oamenilor, scurt și la obiect, despre rețele, IT și securitate. Însă, a recunoscut că nu rețelistica este cea care l-a determinat să deschidă un canal pe YouTube, ci o altă pasiune a lui, fitness-ul. În timp, și-a dat seama că poate aduce mai multă valoare oamenilor prezentând tutoriale IT și a lansat două serii de cursuri: #ÎnvațăRețelistica, unde se axează pe programa CCNA și #ÎnvațăLinux, unde se inspiră după programa LPIC (programul de certificare pentru Linux).

„În funcție de solicitările pe care le primesc de la abonați, structura cursurilor poate suferi unele modificări. Mă adaptez repede și acopăr și alte subiecte de interes pentru aceștia. Cursurile conțin și aplicații practice (atât pe Linux, cât și pe Rețelistică), durata medie a unui tutorial fiind de 5 minute”, precizează Ramon.

Cele mai urmărite cursuri pe YouTube sunt, în general, primele tutoriale IT predate. Iată și un top 5 al celor mai vizualizate lecții:

  1. Introducere în Rețele de Calculatoare | Învață Rețelistica Ep. 1 – 4.500 vizualizări
  2. Cisco IOS pe Routere și Switch-uri | Învață Rețelistica Ep. 2 – 2.058 vizualizări
  3. Configurări de Bază pe Router în Cisco Packet Tracer | Învață Rețelistica Ep. 3 – 2.022 vizualizări
  4. Cum să Lucrezi în Ubuntu Linux ? | Învață Linux Ep. 1 – 1.863 vizualizări
  5. Cum setez o adresă IP pe un Router Cisco ? | Învață Rețelistica Ep. 4 – 1.588 vizualizări

Tutorialele predate de Ramon au câștigat notorietate în scurt timp, în prezent înregistrând 1.297 de abonați, cu vârste cuprinse între 20-28 de ani.

Ramon menționează că cei care îl urmăresc sunt „persoane cu studii superioare (absolvenți de facultate sau în curs de absolvire), cu sau fără experiență în domeniu. În general, este vorba de studenți, care vor să treacă examenele de la facultate sau de persoane care doresc să se reprofileze sau să-și consolideze cunoștințele din domeniul IT. Feedback-ul primit e foarte bun. De obicei, abonații sau cei care mă urmăresc ocazional mă contacteaza direct, pe Facebook. Oamenii sunt foarte calduroși și dornici să învețe lucruri noi, iar marea majoritate apreciază ceea ce fac”.

Cea mai interesantă întrebare pe care a primit-o de la un cursant a fost: „De ce faci ceea ce faci?”, iar cea mai grea implica un concept tehnic, pe care nu-l studiase până la acel moment. Nu a știut să-i răspundă acelei persoane, dar a revenit cu raspunsul la următorul curs.

L-am întrebat dacă nu are emoții înainte de filmări și dacă dă multe duble. Mi-a răspuns zâmbind că nu are emoții, pentru că își face un rezumat mental (sau pe o foaie) legat de ceea ce vrea să prezinte și că, spre surprinderea lui, nu dă multe duble: „Pot spune ca 90% din tutoriale îmi ies din prima”, adaugă Ramon.

Problemele inerente de început – legate de calitatea imaginilor video și care au fost semnalate de abonați – au fost rezolvate, prin achiziția unui echipament mai performant. Se ocupă singur de filmări, de la momentul în care montează camera, până la publicarea conținutului video pe YouTube. Din când în când, logodnica lui îl ajută cu anumite elemente de design.

Pentru filmări folosește mai multe locații, în principal locurile în care ține training-urile de Rețelistică. Nu se consideră un vlogger, și nici nu a fost încadrat în această categorie. „În opinia mea, un vlogger este o persoană care expune (prin video) foarte multe elemente din viața sa de zi cu zi. Eu (încă) nu fac asta, în mod oficial (folosesc Snapchat, unde da, expun aceste elemente)”, spune Ramon.

În afară de cursurile IT pe care le predă pe YouTube, Ramon întreține un blog (https://ramonnastase.ro/blog), care conține o mare parte din tutoriale în format scris și colaborează cu mai multe companii în zona de training. De asemenea, lucrează la câteva materiale de studiu (eBook-uri, Laboratoare, serii de cursuri video Premium).

Este și co-fondatorul start-up-ului SafeBit (https://www.facebook.com/SafeBitSystems/), care creează un produs de securitate cu misiunea de a proteja toate dispozitivele Smart conectate la Rețea/Internet, dintr-o Casă Inteligentă.

Viziunea lui Ramon pentru canalul de YouTube este extrem de ambițioasă: „Vreau ca în următorii 3 ani să ajungă cel mai mare din România pe partea de tutoriale IT (mai exact Rețelistică, Linux și Securitate).”

Nu ne îndoim, urmărindu-i parcursul de până acum, că are toate calitățile și premisele de a reuși.

Tags:
Lăsați un comentariu