Cisco Romania Blog
Share

Cum vor arăta serviciile bancare în 2021

- 24/09/2017 09:39

Mulți dintre tinerii din ziua de azi se întreabă cum am supraviețuit noi, acum aproape 20 de ani, fără telefon mobil, laptop sau internet. Cum aflam informațiile, cum sunam pe cineva? Mi s-a întâmplat, de câteva ori, să primesc astfel de întrebări de la puști de 13-14 ani, a căror privire exprima o surprindere puternică.

Ei bine, foloseam monede sau cartele pentru a suna urgent pe cineva de la un telefon public și mergeam la biblioteca din oraș pentru a afla din cărți informațiile de care aveam nevoie. Dacă stăm să ne gândim puțin, toate aceste lucruri nu s-au întâmplat cu foarte multă vreme în urmă.

Acum 20 de ani, doar 147 de milioane de persoane erau online – mai puțin de 4% din populația lumii. Conform celui mai recent raport Cisco Visual Networking Index (VNI), 44% din populația lumii utilizează astăzi internetul. Vorbim așadar de o creștere de 1100% a ratei de adopție, în mai puțin de 20 de ani! Prin comparație, în aceeași perioadă, populația lumii a crescut doar cu o rată medie de 1,21%.

Toate aceste schimbări survenite într-un timp relativ scurt au afectat alte zone ale vieții noastre cotidiene. Serviciile bancare dedicate persoanelor fizice au fost printre primele industrii care au simțit impactul acestui val de schimbare. Personalizarea și inovațiile digitale pe piețele de consum au influențat așteptările clienților. Progresele realizate în zona de tehnologii financiare, asigurări și reglementări, care valorifică avantajele unor alte tehnologii precum Internetul Lucrurilor, machine learning, automatizarea, robotica și tehnologiile mobile continuă să provoace perturbații în industria serviciilor financiare. În această situație este greu să ne imaginăm cum va arăta industria bancară peste 5 ani.

Cum va arăta banca în 2021? Preferințele clienților migrează rapid către experiențe bancare digitale. Raportul Cisco VNI a relevat că serviciile bancare mobile au înregistrat o creștere semnificativă în 2016. 61% dintre clienți au folosit telefonul mobil pentru activități financiare. Jumătate dintre acești clienți au preferat să utilizeze aplicațiile mobile: 44% pentru a verifica soldul, 29% pentru a-și plăti facturile și 22% pentru a trimite bani.

Așadar, experiențele clienților nu se mai rezumă la prezența în sediul băncii sau la ecranul unui computer, datorită dispozitivelor digitale și conexiunii permanente la internet. În SUA, 32% dintre adulți utilizează o aplicație bancară mobilă, cel puțin săptămânal.

Care ar fi pasul următor pentru sectorul bancar? Iată un top 3 cu principalele idei de reținut:

  • Rețelele vor fi din ce în ce mai solicitate, datorită numărului tot mai mare de dispozitive conectate și a volumului mare de date transferat.

Sfat # 1: Investiți într-o rețea inteligentă. Primul pas în transformarea modelelor tradiționale de afaceri în sectorul financiar-bancar este implementarea unei rețele care învață, se adaptează și asigură protecție permanent. Mai multe informații despre rețeaua viitorului, aici.

  • Proliferarea pe scară largă a echipamentelor mobile și wireless necesită o atenție sporită asupra securității informatice din interiorul rețelei.

Sfat # 2: Prioritizați securitatea informatică. Cu Active Threat Analytics, Cisco a reușit să identifice cu succes anomaliile, pentru a reduce semnificativ timpul de detecție de la luni la ore.

  • Rețelele care pot asigura vitezele și transportul unui volum mare de date necesare pentru streaming video vor deveni capabilități prioritare pentru serviciile financiare.

Sfat # 3: Fiți pregătiți pentru conținut video. Experții cu care oamenii vor comunica de la distanță și ATM-urile interactive vor deveni ceva obișnuit, iar consumatorii se vor familiariza tot mai mult cu vizionarea, utilizarea și partajarea conținutului video.

Serviciile financiar-bancare din prezent se confruntă cu provocări mari, legate de așteptările clienților, reglementări și conformitate, tehnologii noi, inteligență artificială, schimbări ale politicilor guvernamentale etc. Transformarea e inevitabilă, însă puteți simplifica operațiunile și IT-ul în această lume aflată într-o continuă schimbare. Pentru detalii, vă invit să consultați acest e-book.

 

Tags:
Lasă un comentariu

Share