Cisco Romania Blog
Share

Ce este OpenFog Consortium și rolul acestui proiect în accelerarea soluțiilor Internet of Things


03/12/2015


Trăim într-o eră digitală în care aproximativ 15 miliarde de dispozitive sunt conectate online, un număr care se va tripla până în 2020. Câteva dintre cele mai importante orașe ale lumii, ca Chicago  sau Barcelona  au făcut pași importanți spre a deveni orașe inteligente, cu ajutorul unui concept care va fi extrem de important în viitor, numit fog computing.

OpenFog-Chart

Acest concept stă la baza unei inițiative impresionante, OpenFog Consortium, un efort colectiv demarat de Cisco, alături de nume mari din industrie, ca ARM, Dell, Microsoft, dar și Laboratorul Edge din cadrul Universității Princeton.

În contextul unui univers Internet of Things (IoT) care se extinde în permanență, conceptul de fog computing devine tot mai important, pentru că poate oferi valoare adăugată în toate sectoarele de activitate. Miliarde de dispozitive sunt deja conectate iar alte câteva zeci de miliarde vor continua să se conecteze, generând un trafic de date impresionant care trebuie colectat, stocat și interpretat. Aceste procese pot dura chiar și câteva zile, dacă ne referim la dispozitive aflate la periferia rețelei. Spre exemplu, pentru a transmite prin satelit în cloud datele colectate într-o zi pe o platformă petrolieră izolată este nevoie de circa 12 zile. Cu ajutorul fog computing aceste informații pot fi procesate local iar gestiunea echipamentelor poate fi implementată instant, fără un timp de așteptare.

În cazul orașelor, demersurile făcute de Barcelona sunt relevante. Fiind unul dintre cele mai vizitate orașe din Europa, Barcelona beneficiază deja de o orientare digitală din partea autorităților. Cisco a lansat acolo în luna aprilie, alături de partenerii săi, cel mai important proiect care va demonstra utilitatea pe care o are fog computing.

Cele mai importante funcții ale acestui proiect implică  suport hardware la periferia rețelelor, lansarea unor aplicații dedicate pentru gestiunea serviciilor urbane, o abordare de tip business-intelligence pentru datele colectate la nivelul municipalității și posibilitatea de cuplaj rapid între nodurile de fog și cele de cloud, de vreme ce nodurile fog sunt situate la periferia rețelei iar platforma care susține fog este găzduită în cloud. Pe scurt, fog computing amplifică IoT de la nivelul de soluții punctuale la gestiunea serviciilor de la periferia rețelei, oferind o vizibilitate fără precedent și un management uniform.

 

OpenFog Consortium își propune să accelereze implementarea acestor tehnologii prin dezvoltarea unei arhitecturi deschise, a unor tehnologii de calcul, conectare și stocare precum și a unui sistem de management necesar pentru realizarea potențialului complet al IoT. Planurile includ un cadru general și o arhitectură de bază până în prima parte a anului 2016. Mai multe informații despre acest proiect vor fi anunțate la IoT World Forum, care va avea loc în Dubai între 6 și 8 decembrie 2015.

Tags:
Lăsați un comentariu